Generalul Zisu, acuzat de corupție de procurorii DNA, a fost trecut în rezervă. Ilie Bolojan a semnat decretul
- Raluca Dan
- 17 februarie 2025, 18:41

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a semnat luni decretul pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent, decorat cu trei stele, Cătălin-Ștefăniță Zisu din Ministerul Apărării Naționale.
Suma pe care trebuie să o achite Cătălin Ștefăniță Zisu
Generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, șeful Comandamentului Logistic Întrunit, a fost plasat sub control judiciar vineri noapte, de către procurorii anticorupție, cu o cauțiune în valoare de un milion de lei, conform Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Ministerul Apărării a anunțat, sâmbătă, că a luat la cunoștință despre informarea oficială transmisă de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție comise de militari, referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune.
Sâmbătă, Ministerul Apărării Naționale a transmis către Administrația Prezidențială propunerea de emitere, în regim de urgență, a decretului prezidențial pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ștefăniță Zisu.

Cătălin Zisu. Sursa foto Arhiva EVZ
MApN va colabora cu organele judiciare
Conform Ministerului Apărării Naționale, în consecință, conducerea MApN a dispus aplicarea de urgență a măsurilor prevăzute de Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, în astfel de situații.
„Astfel, a fost înaintată, astăzi, 15 februarie, către Administrația Prezidențială propunerea de emitere în regim de urgență a decretului prezidențial pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ștefăniță Zisu.
Ministerul Apărării Naționale reiterează, pe această cale, politica de toleranță zero față de orice acțiuni întreprinse de personalul militar și civil care se circumscriu faptelor de corupție și care sunt în gravă contradicție cu valorile și normele morale, sociale și de comportament impuse tuturor celor care își desfășoară activitatea în instituția noastră”, a transmis instituția.
În conformitate cu principiile prezumției de nevinovăție și ale egalității în fața legii, Ministerul Apărării Naționale va colabora pe deplin și necondiționat cu organele judiciare, punând la dispoziție toate datele și informațiile solicitate, pentru clarificarea completă a tuturor circumstanțelor legate de faptele comise de persoanele față de care a fost inițiată urmărirea penală.