Cătălin Scărlătescu scoate la iveală noi detalii despre Masterchef: Fac mișto de mine

Cătălin Scărlătescu scoate la iveală noi detalii despre Masterchef: Fac mișto de mine Cătălin Scărlătescu.Sursa foto Instagram

Cătălin Scărlătescu a spus că revenirea la MasterChef, Pro TV, a fost emoționantă și călduroasă. Bucătarul a mai zis că în această emisiune a învățat să facă plating, să gătească și să iubească materia primă. El a declarat că platoul de la Masterchef este cu adevărat spectaculos.

Cătălin Scărlătescu, despre Masterchef

„Este ceva aproape nou și pentru noi chiar dacă am început cu MasterChef-ul. Este o chestie foarte emoționantă, platoul acela este spectaculos, iar revenirea a fost călduroasă și frumoasă.Am fugit de acasă puțin și apoi ne-am întors. Pentru noi este un loc de muncă foarte drăguț, primul show cu care am început. A fost show-ul cu care noi, împreună cu toată populația acestei țări am învățat să facem plating, să gătim, să dăm valoare produsului, să iubim materia primă”, a spus juratul.

MasterChef Romania

MasterChef Romania

El a povestit și cum a aflat prima dată că a fost ales ca jurat la MasterChef. Inițial, bucătarul a crezut că cineva face mișto de el și că este o vrăjeală. Apoi, acesta a aflat că producătorii de la Pro TV sunt serioși și că va fi în emisiune cu Sorin Bontea și Florin Dumitrescu.

A crezut că e o glumă

„Este o întâmplare foarte interesantă. Au venit, ne-au filmat, eu am fost ultimul filmat. În momentul în care m-au anunțat s-a întâmplat așa. Eram la mare, jucam table cu picioarele în apă, ca bătrânii. Când mi s-a spus: „Ești noul jurat MasterChef”, mi-a căzut telefonul în apă. Am scos repede telefonul, am pus cartela în alt telefon și am sunat înapoi. „Nu este nicio glumă?”. Nu am crezut nici când urcam scările la Pro Tv. Sunt unii care fac mișto de mine și o să apară după colț să-mi spună că este o vrăjeala. Nu a fost așa”, a zis bucătarul.

Cătălin Scărlătescu

Cătălin Scărlătescu. Sursa foto: Instagram

Cătălin Scărlătescu, despre Doina Teodoru

Cătălin Scărlătescu a povestit și despre viața lui personală. Juratul de la MasterChef a spus că nu știe când se va căsători cu iubita sa, Doina Teodoru, pentru că sunt foarte ocupați și pentru că se cunosc de puțină vreme. El a mai declarat că pleacă mereu cu partenera sa în vacanță după filmări.

„Nu ne grăbim nicăieri. Abia ne-am întâlnit, suntem doi oameni ocupați. Ea muncește, teatru, film. Mai are un film cu Scărlătescu acum acasă. Eu emisiune, acasă, eu sunt mai puțin dezocupat”, a mai zis juratul de la MasteChef pentru Cancan.