București. Cătălin Bordea a suferit mult după divorțul de Livia, care l-a înșelat cu Spike, unul dintre cei mai buni prieteni ai soțului săi. După mai mult de un an de la acel eveniment, comediantul și-a găsit din nou fericirea în brațele unei femei.
Bordea a fost surprins în ipostaze tandre alături de cea care pare noua sa iubită, Elena Ardeleanu. Aceasta s-a întors din Dubai, iar la aeroport a fost așteptată chiar de vedeta de la Antena 1, care a dus-o până acasă.
Cătălin Bordea are o nouă iubită
Odată ajunși în fața unei vile, juratul de la iUmor a dat dovadă că e un adevărat gentleman și i-a dat chiar el bagajul jos din mașină noii sale cuceriri.
Cei doi au fost apoi surprinși în ipostaze tandre, în timp ce se sărutau și îmbrățișau, în plină stradă.
Într-un final, aceasta s-a despărțit de Cătălin Bordea și s-a îndreptat spre locuința unde o aștepta o prietenă. Dar asta nu înainte ca ea să-i spună: Te caut eu”.
Cei doi s-au cunoscut în Dubai
Se pare că Elena și Cătălin Bordea s-au cunoscut în Dubai, iar de atunci au păstrat legătura, potrivit Cancan.
Juratul de la iUmor s-a întors recent dintr-o excursie acolo, de unde a și postat mai multe imagini pe rețelele sociale.
Cătălin Bordea și Livia au fost căsătoriți timp de 11 ani
Deși a suferit enorm după despărțirea de Livia, Bordea a reușit într-un final să treacă peste trădarea sa și și-a refăcut viața complet.
Cu toate acestea, la luni bune de la acel moment, actorul menționa că încă e în proces de refacere și e încă la partea în care trebuie să prindă din nou încredere în oameni.
El a mai transmis că oricine trece printr-un divorț nu trebuie să uite că mai există viață și după un astfel de eveniment, iar ce va urma va fi mai bine decât înainte.