Ministrul Muncii a lămurit dilema. Cât înghit pensiile speciale de la buget

Ministrul Muncii a lămurit dilema. Cât înghit pensiile speciale de la buget

Pensiile speciale nu reprezintă un procent foarte mare din valoarea totală a bugetului anual pentru pensii, dar trebuie aplicat principiul corectitudinii, susține ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a precizat că bugetul pensiilor speciale ajunge la 1,3 miliarde de lei dintr-un total de 82 de miliarde de lei. Violeta Alexandru a declarat că impozitul de 85% aplicat pensiilor speciale va fi calculat doar pentru sumele care trec peste 7.001 lei, și nu pentru întregul venit.

Legea prevede impozitarea cu 10% pentru sumele ce depășesc 2.000 RON, în timp ce pentru diferența care depășește 7.000 RON se va aplica procentul de 85%.

„Cei mai afectați vor fi cu siguranță magistrații, judecătorii și procurorii. Aici pensiile se duc și la 19.000 RON. Eu nu judec, e ușor să comentezi fără să ții cont de incompatibilitățile acestora, dar se ajunge la un consum al pensiilor în acest domeniu până la 19.000 RON. După această categorie vine personalul aeronautic civil, cu aproximativ, în medie, 11.000 RON, cei care au lucrat la Curtea de Conturi, cu 8.000 RON”, a spus ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a precizat că în sistemul public, cele mai mari pensii calculate în baza contributivității ating maximum 8.000 - 8.500 RON.

„Acesteia dacă i se aplică procentul de 85% la diferența dintre 7,000 și 8.000 sau 8.500... n-ar fi foarte rău. Problema se pune într-adevăr la aceste categorii care au avut, după părerea mea, acces la decizii cu instrumentele specifice campaniilor de convingere a decidenților și care au beneficiat de legi speciale, dar care, repet, nu se bazează pe criteriul contributivității, așa cum ar fi normal”, a precizat ministrul Violeta Alexandru.

Totuși, ministrul Muncii spune că există o excepție care ar fi trebuit luată în considerare de parlamentari, respectiv pensiile speciale ale militarilor. De altfel, acestea au un mod de calcul aparte și ar trebui să nu facă subiectul unor dezbateri.

„Singura excepție pe care o văd în această privință este pensia militarilor, care are un istoric al ei, într-adevăr, încă din vremea lui Cuza. Are un mod de calcul aparte și care în mod evident trebuie să fie exceptată de la orice discuție pe care o facem în general cu privire la pensiile speciale. (…) Sigur, Parlamentul este suveran, dar este singura categorie care trebuie exceptată”, a spus Alexandru, comform Romania TV.

 

Când se judecă contestațiile pe impozitarea pensiilor speciale. CCR a stabilit termenul

Dăianu îl contrazice pe Cîțu. Care va fi evoluția economiei anul acesta