În pofida faptului că anul trecut a fost unul de criză, iar creditarea a fost aproape îngheţată, cele mai multe dintre primele zece bănci din România au încheiat anul cu câştiguri consistente.
Majoritatea băncilor mari au obţinut câştiguri consistente în 2010, chiar dacă cele mai multe au fost mai mici decât în 2009. Cel mai mare profit net raportat aparţine BRD SocGen, a doua bancă din România, de 501 milioane de lei (119 milioane de euro), conform standardelor locale de contabilitate, în scădere cu 36%. Grupul BCR a obţinut un profit de 110,2 milioane de euro, în scădere cu 46,7% faţă de anul anterior, conform standardelor internaţionale. Profituri au realizat Alpha Bank, UniCredit Ţiriac şi ING Bank. Creditele neperformante în creştere au generat scăderile de câştig, acestea obligând băncile să constituie provizioane, care au muşcat din profit. Guy Poupet, preşedintele BRD, afirma recent că aşteaptă o stagnare a provizioanelor în 2011. Unele bănci au raportat însă o îmbunătăţire a situaţiei creditelor încă din 2010. Raiffeisen a afişat unul din cele mai mari profituri din sistem, de 83 de milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de 2009, obţinut tocmai datorită scăderii provizioanelor, a spus Steven van Groningen, preşedintele băncii.
CEC Bank de asemenea şi-a crescut profitul în 2010, până la 65 de milioane de lei, faţă de 50 de milioane de lei în 2009. Rezultatele băncilor sunt greu de comparat, din cauza standardelor diferite de raportare. Deşi multe bănci mari au obţinut câştiguri, sistemul per ansamblu a încheiat 2010 cu o pierdere de 304 milioane de lei, o premieră pentru ultimii ani.
Puţine credite pentru persoane fizice
Unii creditori au obţinut majorări importante de active anul trecut, prin creşterea creditelor, în special a celor către stat şi corporaţii. Activele BCR, cea mai mare bancă din sistem, Raiffeisen şi ING au crescut cu circa 9% anul trecut. Şi alte bănci mari şi-au crescut activele, dar majoritatea sub acest nivel. BCR a pus accentul în 2010 pe creditarea persoanelor juridice, ca şi CEC Bank, unde împrumuturile pentru companii s-au majorat în detrimentul celor pentru persoane fizice.
Potrivit lui Guy Poupet, în cadrul BRD retailul este cel mai dificil sector şi sunt puţini clienţi noi solvabili. La ING, împrumuturile către stat au crescut spectaculos, când ponderea titlurilor de stat în totalul activelor a crescut cu 75% faţă de 2009.
Creşterea creditării către sectorul privat a rămas însă în 2010 un fenomen izolat, creditul neguvernamental înregistrând o scădere de 3% în termeni reali faţă de 2009, la nivelul sistemului.
Evoluţia creditării depinde de cea a economiei, consideră Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al BCR. El se aşteaptă ca din această vară să vedem o majorare mai puternică a creditelor, dar tot către companii. Continuarea programului "Prima casă", este una din soluţiile de încurajare a creditelor retail, spune Guy Poupet.