Cât primești la pensie peste 10 ani. La ce să se aștepte românii, potrivit specialiștilor. Veștile sunt alarmante

Cât primești la pensie peste 10 ani. La ce să se aștepte românii, potrivit specialiștilor. Veștile sunt alarmante Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Problema pensiilor românilor este extrem de actuală, mai ales în contextul anunțatei reforme a pensiilor. Analiştii financiari anticipează ce bani vor încasa românii care se vor pensiona peste 10 ani. Veștile nu sunt optimiste pentru această categorie de români.

Românii care au dreptul să se pensioneze peste un deceniu vor avea o pensie care cuprinde 30% din salariu, observă analiștii. Potrivit acestora, șocul financiar va fi unul greu de suportat.

Pensie de doar 30% din salariu pentru românii care ies la pensie peste 10 ani

"Știm cu toții că sistemul de pensii din România este unul nesustenabil pe termen lung. Conform analiștilor, persoanele care urmează să se pensioneze în aproximativ 10 ani, vor avea o pensie de circa 30% din salariu. Șocul financiar va fi unul greu de suportat, dat fiind faptul că acele persoane vor trebui să își coboare semnificativ standardul de viață. Cu siguranță că fiecare dintre noi dacă am fi avut 40.000 euro la 20 de ani pentru studii/prima mașină/locuință etc, am fi avut un start mai bun în viața de adult.

Ei bine, dacă părinții din România ar economisi și investi alocația copiilor (250 lei) timp de 20 de ani într-un instrument financiar cu un randament de 10%, 40.000 de euro ar fi suma pe care ar putea-o oferi copilului", apreciază consultantul financiar Ion Soltinschi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Investițiile românilor: 32 de lei pe lună şi 265 de lei pentru alcool și tutun

Cifrele de la Institutul Național de Statistică arată că majoritatea veniturilor românilor provin din salarii. O altă concluzie este aceea că românii nu au obiceiul de a investi. Astfel, arată INS, ei alocă în medie 32,90 de lei sau 0,5% din venitul lunar. În schimb, 264,78 de lei sau 4,09% sunt cheltuiți lunar pentru băuturi alcoolice și tutun.

Principalele cause ale acestei stări de fapt sunt lipsa informațiilor financiare, teama de a nu pierde banii și neîncrederea în bănci.

O altă explicația este și faptul că ţara noastră este pe ultimul loc din UE la capitolul educației financiare. Românii nu arată încredere nici în sistemul financiar, astfel că nu fac investiții.

"Una dintre consecințele principale ale neparticipării la investiții este că banii sunt afectați de inflație. Inflația este creșterea generalizată și susținută a prețurilor bunurilor și serviciilor în timp.

Dacă banii sunt lăsați într-un cont bancar fără a fi investiți, este posibil ca rata dobânzii să nu țină pasul cu inflația, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare pe termen lung", argumentează Ion Soltinschi, citat de Antena 3.