„Câştigă România!” revine la TVR 2 – noutăţile celui de-al cincilea sezon

„Câştigă România!” revine la TVR 2 –  noutăţile celui de-al cincilea sezon

"Câştigă România!" începe de astăzi la TVR 2. Aşa cum ne-am obişnuit, de luni până joi, de la ora 20.00, gazda Virgil Ianţu îi întâmpina pe concurenţi cu întrebări de cultură generală pe teme despre ţara noastră.

Competiţia se anunţă mai antrenantă, mai ales că s-au pregătit câteva surprize.

„Sezonul 5 s-a lăsat așteptat, am primit foarte multe mesaje, telefoane, am discutat cu oamenii în țară, pe unde am mers în toată această perioadă. Mă bucură enorm să văd că se conturează o comunitate "Câștiga, România!" tot mai mare și fidelă formatului. Să știți că așteptarea a meritat. Am schimbat structura de filmare, producția a identificat soluții pentru participanți astfel încât să le facă viața mai ușoară, nu îmi rămâne decât să va promit că va fi cel mai bun sezon de până acum. Avem premii noi, sper să le dăm pe toate. Pentru a face acest lucru posibil, concurenții trebuie să fie cât mai bine pregătiți. Îi așteptăm la Timișoara și Iași la preselecții, iar pe micile ecrane ne vedem începând cu 15 aprilie, la TVR2”, a spus Virgil Iantu.

În noul sezon, „Câştigă România!” vine cu o modificare în regulament. „În momentul în care un concurent se va afla în impas (nu ştie răspunsul la o întrebare pe parcursul primelor două runde), va avea şansa să se consulte cu unul dintre susţinătorii care se află în sală la "Câştigă România!". Răspunsul corect îi va aduce susţinătorului o recompensă de 200 de lei, iar concurentul merge mai departe. Considerăm că este un motiv în plus pentru concurenţi să vină însoţiţi de familie, prieteni sau colegi", a spus Diana Pascal, producătorul emisiunii.

Ne puteți urmări și pe Google News

„CÂŞTIGĂ ROMÂNIA!”, în cifre

Pe parcursul celor patru sezoane "Câştigă România!", în cele 200 de ediţii s-au câştigat aproximativ 500.000 de lei. Până acum, trei concurenţi au ţinut cu sufletul la gură timp de zece ediţii consecutive fanii „Câştigă România!” şi au ajuns la marele premiu.  În joc au fost lansate aproximativ 15.000 de întrebări şi câştigate două maşini.

Producţie 100% românească, a Televiziunii Române împreună cu compania Zucchero Media, "Câştigă România!" este o emisiune-concurs de cultură generală difuzată la TVR 2 prezentată de Virgil Ianţu. În fiecare ediţie, în platoul emisiunii se află trei concurenţi. Calculatorul alege de pe harta României un judeţ de graniţă ca punct de plecare, iar misiunea celor aflaţi în concurs este să ajungă într-un alt judeţ, tot de graniţă. Pentru a merge mai departe, participanţii trebuie să răspundă corect la întrebări de cultură generală ce au legătură cu judeţele "prin care trec". Concurentul care reuşeşte să câştige zece ediţii consecutive, maximum de ediţii la care poate participa prin regulament, intră şi în posesia Marelui Premiu "Câştigă România", un autoturism.

"Câştigă România!"a devenit una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite emisiuni de gen din Romania, aceasta fiind remarcată şi la nivel internaţional. Emisiunea-concurs de pe TVR 2 s-a lansat pe piaţa internaţională, iar în premieră formatul românesc prezentat de Virgil Ianţu va fi adaptat pentru publicul american. Actriţa Whoopi Goldberg va fi producătoarea show-ului, care se va intitula „Win Your Country“. În 2017, producţia TVR a fost selecţionată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Un an mai târziu, concursul de cultură generală de la TVR 2 a fost selectat în finala "International Format Awards 2018", la secţiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiţie internaţională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni.