Castelul Peleș are o poveste impresionantă. Care au fost, de fapt, planurile regelui Carol I

Sursa foto: arhiva EVZ

Castelul Peleș este situat în inima Munților Carpați, în stațiunea Sinaia. El este una dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale ale României și un simbol al regalității. Deși este extreme de cunoscut, puțini știu că planurile inițiale ale regelui Carol I nu includeau acest loc. Înainte de a alege Sinaia, monarhul și-a dorit să construiască reședința regală într-o altă zonă a țării. Țăranii nu au vrut să vândă terenurile, așa că planurile s-au schimbat. Carol I, un lider cunoscut pentru respectul său față de lege și oameni, a acceptat decizia acestora.

Castelul Peleș nu a fost proiectat pentru Sinaia

Regele Carol I, odată ajuns pe tronul României în 1866, și-a dorit să construiască o reședință de vară care să fie potrivită pentru statutul său și care să reflecte ambițiile regatului. Primul loc care i-a atras atenția a fost zona Muscel, în apropierea orașului Câmpulung. Această regiune nu era doar fermecătoare datorită peisajului montan. Avea și o semnificație istorică. Legenda spune că însuși Negru Vodă, fondatorul Țării Românești, și-a ales Câmpulungul ca loc de scaun domnesc, după ce a privit împrejurimile de pe o colină din apropiere.

Regele a văzut în această zonă potențialul unei reședințe care să îmbine istoria, natura și poziționarea strategică. Planurile sale includeau ridicarea unui castel, cel care astăzi este cunoscut drept castelul Peleș, care să fie un simbol al modernizării și stabilității țării. Zona era bună, iar capitala judeţului Muşcel era un oraş evoluat pentru acele vremuri. În plus, construirea unei reședințe regale în această zonă venea și cu beneficii. Locuitorii obțineau locuri de muncă, dar și comenzi pentru piatră, var sau lemn, necesare în construcții. Din păcate pentru Carol I, aceste planuri aveau să întâmpine un obstacol neprevăzut.

Monarhul a ales o zonă din sudul orașului, aproape de drumul către București, în vecinătatea vechiului schit Flămânda. Moșnenii din Câmpulung, proprietarii terenului dorit de rege, s-au opus ferm ideii de a vinde pământul lor către Coroană. În tradiția locală, pământul avea o valoare profundă. Nu era doar economică, ci și simbolică, fiind moștenit de generații. Carol I, deși putea folosi autoritatea pentru a forța o înțelegere, a ales să respecte decizia țăranilor. A căutat un alt loc pentru reședința sa de vară, potrivit însemnărilor din „Monografia Câmpulungului”, unde preotul Răuţescu îl citează pe D.A. Sturdza, potrivit Historia.

Sursa foto: Arhivele Naționale

Sinaia devine reședința de vară a monarhilor din România

Refuzul de care s-a izbit la Câmpulung nu l-a demoralizat pe rege. A început să își caute un alt loc pentru castelul Peleș și și-a îndreptat atenția către Sinaia. Locul era unul liniștit, înconjurat de munți, care oferea un cadru natural spectaculos. Sinaia era deja cunoscută pentru mănăstirea sa, iar zona sudică a orașului, aproape de drumul care ducea către București, părea ideală pentru reședința regală.

Frumusețea naturală a regiunii a fost un factor decisiv pentru Carol I, care își dorea un loc unde să se poată retrage și să se bucure de aerul proaspăt al munților. Orașul a început să se dezvolte rapid odată cu decizia regelui de a construi castelul acolo. Mai mult decât atât, zona a devenit nu doar un loc de relaxare pentru familia regală, ci și un punct de atracție pentru aristocrația și personalitățile culturale ale vremii.

Castelul Peleș, o bijuterie arhitecturală

În anul 1873 a început să fie construită reședința de vară a familiei regale, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Lucrările au durat aproximativ un deceniu, fiind finalizate în 1883. Castelul Peleș a fost realizat în stilul neorenascentist german, îmbinând elemente de arhitectură clasică cu influențe moderne. Rezultatul este una dintre cele mai spectaculoase reședințe regale din Europa. Pe lângă frumusețea sa exterioară, Peleșul a fost dotat cu tehnologii avangardiste pentru acea vreme, inclusiv încălzire centrală, electricitate și un sistem de ventilație modern.

Interioarele castelului sunt o dovadă a rafinamentului și gustului regelui Carol I. Însuși monarhul a supravegheat în detaliu lucrările, iar amenajările, la care au lucrat aproximativ 300 de oameni, au durat doi ani. Fiecare cameră este decorată în stiluri diferite, de la baroc la rococo, iar colecțiile de artă și mobilier sunt impresionante. Peleșul nu a fost doar un loc de relaxare pentru familia regală, ci și un loc unde Carol I și-a primit oaspeții de seamă și a purtat discuții politice importante.

Castelul Peleș a fost amplasat inițial aproape de granița cu Austro Ungaria. După unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, a ajuns chiar în inima țării. Odată cu trecerea timpului, reședința a căpătat o importanță tot mai mare. La Sinaia s-a hotărât neutralitatea României din Primul Război Mondial. În 1893, tot în reședința de vară, a venit pe lume viitorul rege Carol al II-lea. Peleșul a devenit un simbol al regalității românești și al modernizării țării sub domnia lui Carol I.

Sursa foto: Dreamstime.com

Ce pot vedea turiștii astăzi

Castelul din Sinaia a fost inaugurat în anul 1883, dar lucrările au continuat până la moartea regelui Carol I, în 1914. Reședința de vară a familie regale are în total 160 de camere. Nu toate sunt deschise publicului larg. Astăzi, turiștii pot explora sălile de receptie și camerele de protocol, fiecare cu un design și o tematică unică. Printre acestea se numără Holul de onoare, care întâmpină turiștii cu o scară impresionantă din lemn de esență rară și decoruri sculptate minuțios. Vizitatorii pot vedea și Sala de Arme, care adăpostește peste 4.000 de piese de armament și echipament militar din secolele XV-XIX, incluzând armuri medievale și săbii decorative. Și Sala Florentină poate fi vizitată, o cameră cu un decor rafinat în stilul Renașterii italiene.

Biblioteca regală din castelul Peleș are ușile deschise turiștilor. Aceasta este o bijuterie pentru iubitorii de cărți și istorie, cu rafturi din lemn sculptat și o colecție vastă de volume rare. Un element fascinant este ușa secretă mascată de rafturile de cărți, folosită de rege pentru a trece rapid dintr-o cameră în alta. Vizitatorii pot explora și Sala de Teatru, decorată în stil rococo, dar și Sala de Concerte, care găzduiește un pian Blüthner, unde regina Elisabeta obișnuia să cânte.

Turiștii pot vizita și camerele private ale membrilor familiei regale. Dormitorul regelui Carol I și al reginei Elisabeta, aranjat cu mobilă elegantă și decoruri discrete, dar de o frumusețe rafinată, este deschis publicului. Poate fi văzut și Salonul Maur, care impresionează prin decorul oriental și arcadele sale de inspirație arabă, potrivit Wikipedia.