Proprietarii castelelor cu turnuleţe de la intrarea din Bucureşti, săltaţi de DIICOT

Proprietarii castelelor cu turnuleţe de la intrarea din Bucureşti, săltaţi de DIICOT

Procurorii DIICOT, însoţiţi de aproximativ 200 de poliţişti, au efectuat miercuri 34 de percheziţii domiciliare, atât în Bucureşti, cât şi în Ilfov şi Prahova, cu scopul de a destructura clanul Gruia, ai cărui membri sunt acuzaţi de proxenetism, falsificare de bani, trafic de droguri şi de influenţă.

În Bucureşti, există câţiva interlopi temuţi care au pus stăpânire pe diferite cartiere, iar printre cele mai notorii grupări mafiote se numără şi Clanul Gruia. Membrii acestuia stăpânesc o parte din sectorul 4, operând în special în zona Progresul. Comerţul cu fier vechi, tâlhăriile, recuperările de bani sau taxele de protecţie sunt, cum s-ar zice, domeniile în care activează, specialităţile lor.Unul dintre capii grupării, zis şi Foreman, a înfundat puş căria. „Emblema” clanului sunt cunoscutele palate cu turnuleţe de la marginea Bucureştiului, care se pot vedea de la o poştă de pe drumul ce duce spre comuna Jilava.

Reprezentanţii DIICOT au declarat, prin intermediul unui comunicat oficial că, începând cu luna august 2017, 5 membri ai celebrului clan mafiot Gruia au săvârşit infracţiuni precum punerea în circulaţie a unor valori falsificate, trafic de droguri de mare risc, proxenetism şi trafic de influenţă. Conform comunicatului de presă DIICOT, mem brii acestui grup infracţional organizat au introdus pe teritoriul României 499 de bancnote de euro falsificate în Bulgaria, au comercializat cocaină pe teritoriul municipiului Bucureşti şi au obţinut sume de bani de pe urma activităţii de proxenetism.

Conform sursei citate, la sediul DIICOT vor fi aduse, pentru a fi audiate, peste 40 de persoane.

 

Bulgaria, sursă de bani falşi

Palatele cu turnuleţe ale Clanului Gruia sunt chiar la ieşirea din Bucureşti spre Bulgaria, ţară din care ar proveni banii falşi. Surse DIICOT au declarat că banii falşi ar fi fost folosiţi de membrii clanului pentru a cumpăra cocaină din Spania, dar acest lucru urmează a fi confirmat de anchetele efectuate de autorităţile străine.

În ultimii ani, au apărut mai multe ştiri care relatau că în Bulgaria a existat, la Plovdiv, o tiparniţă de bani falşi care, la un moment dat, avea „pe stoc” 13.000.000 de euro în bacnote falsificate de 500 de euro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News