Căsătorie 2021. Procedurile pentru cununie sunt supuse unor modificări în anul 2021. Schimbările aduc vești extrem de bune pentru cei care vor să își unească destinele anul acesta.
Căsătorie 2021. Vești extraordinare de bune pentru cei care vor să își unească destinele anul acesta. Procedurile pentru cununie vor fi supuse unor modificări, lucru ce va oferi mai multe posibilități pentru cei care plănuiesc să organizeze cununia civilă în următoarele luni.
Căsătorie 2021. Concret, până anul acesta, cununiile civile se puteau oficia doar în primării. Odată cu noile schimbări, tinerii însurăței au posibilitatea de a organiza această ceremonie în spații inedite precum grădini publice, parcuri, plaje etc.
Cei care vor să organizeze o astfel de ceremonie trebuie să știe că, înainte de evenimentul propriu-zis, au nevoie să obțină aprobarea edilului din localitatea sau orașul respectiv.
Pe lângă asta, începând cu anul acesta, cei care au nevoie să își ridice certificatele de naștere sau de căsătorie ori certificatul de cazier judiciar pot face asta și prin intermediul unui avocat. În acest sens, avocatul trebuie să aibă o împuternicire.
Până în septembrie 2020, documentele mai sus-menționate puteau fi ridicate de o altă persoană doar dacă exista o procură notarială în acest sens.
Căsătorie 2021. Ce trebuie să facă cei care se căsătoresc anul acesta
Tinerii însurăței care vor să se căsătorească în România trebuie să facă o declarație, în acest sens, la primăria din localitatea în care cel puțin unul dintre soți are domiciliul sau reședința, scrie Avocatnet.ro.
Pe lângă asta, la primărie trebuie prezentate următoarele documente:
- actul de identitate, în original și în copie;
- certificatul de naștere, în original și în copie;
- un certificat medical privind starea sănătăţii, valabil 14 zile calendaristice de la data emiterii, care trebuie să conţină menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători;
- dacă unul dintre soți a mai fost căsătorit anterior, trebuie aduse și documentele în original și copie, traduse și legalizate, dacă e cazul, din care să reiasă că a fost desfăcută căsătoria anterioară și că persoana se poate căsători din nou (un act de divorț sau un certificat de deces al fostului soț, în funcție de situație);
- declarație din care să rezulte că cei doi soți nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei.
Cum trebuie procedat în cazul în care unul dintre soți este de altă naționalitate
În cazul în care unul dintre soți este de o altă naționalitate, trebuie prezentate câteva documente suplimentare:
- dovada eliberată de misiunea diplomatică sau oficiul consular ale ţării ai cărei cetăţean e viitorul soț străin, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile de fond cerute de legea sa națională și nu există impedimente pentru încheierea căsătoriei în România;
- cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică în materie de stare civilă pot prezenta, în locul dovezilor emise de reprezentanţele diplomatice, documente eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate recent (maximum trei luni de la emitere) ori care au prevăzut, în conţinut, termenul de valabilitate;
- cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică ori oficiu consular acreditat în România şi care sunt în imposibilitatea de a obţine dovada pot prezenta o declaraţie dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid (fără cetățenia vreunui stat), nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România.