Episcopii din Africa, atac dur la Papa Francisc pentru căsătoriile gay
- Mădălina Sfrijan
- 12 ianuarie 2024, 15:10
Decizia Vaticanului legată de oferirea binecuvântărilor pastorale pentru cuplurile gay este intens criticată în mai multe colțuri ale lumii. Episcopii din africani resping vehement ideea, precizând că nu vor oficia astfel de cununii.
La finalul anului trecut, Papa Francisc i-a îndemnat pe preoți să dea binecuvântarea persoanelor de același sex. Decizia suveranului de a accepta căsătoria gay ca pe o normalitate a bisericii catolice nu este tolerată de mulți apartenenți ai acestei credințe. Episcopii africani fac front comun și se opun acestei măsuri.
Căsătoria gay promovată de Papa, neacceptată de episcopii catolici africani
La finalul anului trecut, Papa Francisc și-a motivat gestul, menționând că „oamenii care caută dragostea și mila lui Dumnezeu nu ar trebui să facă obiectul unei analize morale exhaustive pentru a-l primi".
O astfel de directivă controversată nu este acceptată nici de episcopii Africii. Aceștia au emis o declarație unitară prin prisma căruia au transmis că nu va exista „nicio binecuvântare pentru cuplurile homosexuale în bisericile africane”.
Motivul invocat de episcopii care refuză să oficieze astfel de cununii
Scrisoarea a fost emisă pe 11 ianuarie și a fost semnată de cardinalul Fridolin Ambongo. De altfel, acesta ocupă funcția de președinte a Simpozionului Conferințelor Episcopale din Africa și Madagascar. Acesta a precizat că scrisoarea este o sinteză a tuturor opiniilor episcopilor africani.
Ambongo a a precizat că episcopii din Africa își reafirmă comuniunea cu Papa Francisc, însă nu pot accepta binecuvântările extraliturgice propuse în Declarația Fiducia Supplicans. Majoritatea dintre înalții prelați au precizat că decizia ar conduce la scandaluri iscate în interiorul bisericii catolice.
Căsătoria gay, pată neagră pentru biserică
Ambongo a transmis că declarația Vaticanului Fiducia Supplicans, emisă de Dicasterul pentru Doctrina Credinței pe 18 decembrie, „a provocat o undă de șoc” în Africa. De asemenea, prelatul a menționat că directivele au „semănat concepții greșite în mintea multor credincioși laici.”
Mai mult, prelatul a motivat că aplicarea unei astfel de rânduieli ar putea duce la conflicte inclusiv între apartenenții la această credință.
„Din acest motiv, noi, episcopii africani, nu considerăm potrivit ca Africa să binecuvânteze uniunile homosexuale sau cuplurile de același sex, deoarece, în contextul nostru, acest lucru ar provoca confuzie și ar fi în contradicție directă cu etosul cultural al comunităților africane. ”, a spus cardinalul african.
Totodată, episcopii africani îl acuză pe Papa Francisc că a folosit un limbaj prea subtil pentru oamenii simpli. De altfel, prelații din Africa au comparat acest context cu cel al Sodomei.