Mari valori ale artei plastice românești se întorc acasă după o zăbovire de câteva decenii pe meleaguri străine. Artmark, prin programul de repatriere inițiat în anul 2014 și continuat până în prezent, aduce înapoi capodopere plecate în băjenie.
Opera semnată de Nicolae Grigorescu, “Casa pictorului de la Câmpina”, după o îndelungată ședere pe continentul australian, este repatriată prin intermediul casei Artmark. Lucrarea va fi expusă în București și va putea fi achiziționată în cadrul Licitației de Primăvară din data de 27 martie.
“Casa pictorului de la Câmpina” (valoare estimativă: € 50.000 - 80.000) provine din colecția istorică a diplomatului Viorel Tilea (1896-1972). Membru al marii familii transilvănene Rațiu, Tilea avea să devină un important diplomat și demnitar român în perioada interbelică. Între 1938 și 1940 devenea ministru plenipotențiar la Londra, numele său fiind legat de "Incidentul Tilea", când acesta intervenea pe lângă Foreign Office (în 16 și 17 martie1939), atenționând asupra pericolului unei posibile agresiuni a Germaniei naziste asupra României. În urma acestui incident Tilea avea să își piardă cetățenia, moment în care cerea azil politic în Marea Britanie.
Se pare că în perioada șederii la Londra, Viorel Tilea achiziționează de la Pamfil Șeicaru, ziarist și colecționar de renume, câteva pânze de Grigorescu și Luchian, precum și altele de Tonitza, Șirato etc. Probabil acesta este momentul în care în colecția diplomatului intră valoaroasa pânză grigoresciană din licitația Artmark.
Lucrarea înfățișează casa veche a artistului, cumpărată în anii 1890-1900, atunci când Grigorescu își alegea drept reședință definitivă orășelul Câmpina. Casa avea să fie reprezentată și în alte lucrări ale maestrului, deținute acum de muzee importante.
Lăsată moștenire urmașilor familiei Tilea, “Casa pictorului de la Câmpina” a făcut o călătorie în jurul lumii, pentru a ajunge azi, să aibă din nou șansa repatrierii.