Casa de producție din SUA a lui Bobby Păunescu are un șef de distribuție
- Ruxandra Grecu
- 4 aprilie 2012, 18:54
Amy Beecroft, care s-a ocupat până acum de distribuția unor pelicule precum "Discursul regelui" (premiat cu Oscar pentru cel mai bun film), "Drumul" și "Sanctum", este noul șef de distribuție la Solar Pictures, casa de producție fondată de Bobby Păunescu.
Beecroft a mai lucrat la FilmNation Entertainment, GreeneStreet Films, HBO Films, First Look Studios și Cinemavault Releasing, Inc. "Suntem entuziasmați că Amy s-a alăturat echipei Solar Pictures", au precizat, într-un comunicat de presă preluat de Reuters, Kearie Peak și Christopher Taylor, co-CEO ai companiei. "Amy va lucra îndeaproape cu agenții de vânzări din industrie, pentru a distribui filmele noastre, utilizându-și relațiile profunde din piață", se mai precizează în același comunicat. Partenerii fondatori ai casei de producție sunt omul de afaceri și regizorul Bobby Păunescu și Jared Underwood, fostul manager al grupului Comerica Entertainment. Solar Pictures a luat naștere în urmă cu câteva săptămâni și are ca obiective producerea a patru sau cinci filme în fiecare an, destinate pieței internaționale, de la mici pelicule independente la filme de acțiune de buget mediu, până în 30 de milioane de dolari. "Jared, Bobby, Kearie și Chris sunt o echipă incredibil de experimentată și talentată", a declarat Beecroft. "Sunt atât de bucuroasă că mă alătur lor, la Solar Pictures", a completat aceasta. "M-am pregătit pentru ziua asta mulţi ani, în primul rând învăţând businessul, apoi meseria, cu filme pe care le-am produs, scris sau regizat. Acum e timpul pentru pasul următor – să fac filme independente bune, cu potenţial pe piaţa din SUA şi cea internaţională", a afirmat pentru publicaţia online deadline.com Păunescu (care deţine şi casa de producţie şi de distribuţie Mandragora International Group şi şi-a pus semnătura – ca finanţator, producător, scenarist, regizor şi distribuitor – pe 12 filme), la anunțul formării Solar Pictures. Sursa: TheWrap Citiți și:
- Bobby Păunescu are o nouă casă de producție în SUA
- Publicul de la Berlinală premiază "Diaz"