Carnagiu în Chicago. 15 persoane împușcate

Europol incident Satu Mare

Carnagiu în SUA. Cel puţin 15 persoane au fost împuşcate,  duminică, două dintre ele mortal, în timpul unei petreceri improvizate într-un garaj din Chicago, USA.

Carnagiu în Chicago. „Unul dintre participanţi a început să tragă cu arma în incintă, iar numeroase persoane au fost rănite. La faţa locului s-au găsit patru arme. Mai mulţi martori, răniţi, sunt operaţi”, au declarat Jose Jara şi David Brown, reprezentant ai poliţiei din Chicago.

Două persoane au fost lovit mortal

Pompierii din Chicago au precizat că două persoane au murit. Cei împuşcaţi, inclusiv răniţii, au vârstele cuprinse între 20 şi 44 de ani, potrivit AP. Şapte persoane sunt în stare critică.

Poliţia nu a precizat dacă anchetatorii cred că nu a fost un singur atacator. Nicio persoană nu a fost arestată până acum, scrie news.ro.

Împuscături pe străzile din SUA

O persoană a fost împușcată mortal în Portland, după ce suporterii președintelui Donald Trump care mărșăluiau în oraș s-au ciocnit cu protestatarii Black Lives Matter, relatează BBC News.

Imaginile de la fața locului arată cum medicii încearcă să salveze viața unui bărbat alb.  Însă poliția a refuzat să dea orice detalii legate de identitatea victimei sau să spună dacă împușcăturile au legătură directă cu ciocnirea dintre demonstranții din zonă.

Carnagiu în Chicago. O persoană a fost împușcată mortal în Portlan. După ce suporterii președintelui Donald Trump care mărșăluiau în oraș s-au ciocnit cu protestatarii Black Lives Matter, relatează BBC News.

Imaginile de la fața locului arată cum medicii încearcă să salveze viața unui bărbat alb, însă poliția a refuzat să dea orice detalii legate de identitatea victimei sau să spună dacă împușcăturile au legătură directă cu ciocnirea dintre demonstranții din zonă.

Incidentul are loc și în contextul în care, recent, un alt cetățean afro-american a fost împușcat în spate de către poliția în Wisconsin. Jacob Blake a fost grav rănit săptămâna trecută, după ce a fost împușcat de șapte ori de către un ofițer în Kenosha, în timp ce se urca în mașină