Carmen Dan despre dosarul 10 august: „Procurorii să caute vinovăţii pe baza probelor şi nu scuze"

Carmen Dan despre dosarul 10 august: „Procurorii să caute vinovăţii pe baza probelor şi nu scuze"

Ministerul Afacerilor Interne a înaintat Parchetului pe 31 ianuarie toate documentele declasificate total sau parţial privind evenimentele din 10 august 2018, iar magistrații ar trebui să "caute vinovăţii pe baza probelor şi nu scuze", a declarat, vineri, ministrul Carmen Dan.

"Toate documentele declasificate total sau parţial au fost înaintate unităţii de Parchet din data de 31 ianuarie şi constituie probe la dosar. Îi invit pe toţi cei interesaţi de aceste documente să le solicite Parchetului, pentru că doar procurorii pot stabili dacă probele din dosar pot fi făcute publice sau nu. Din acest moment, orice demers din partea Parchetului, în sensul că Ministerul Afacerilor Interne nu a declasificat documente şi, de aceea, nu se poate finaliza ancheta, îl voi considera susceptibil de neadevăr. Recomand Parchetului General să caute vinovăţii pe baza probelor şi nu scuze", a spus Dan, la şedinţa de evaluare a activităţii MAI pe anul trecut. 

 

Ea a susţinut că MAI este prima instituţie interesată de lămurirea aspectelor legate de 10 august şi, cu atât mai mult, Jandarmeria Română "faţă de care s-au iniţiat adevărate campanii de denigrare şi s-a pus o presiune în plus în tot acest timp". 

"În urma solicitării Parchetului General adresate direct aparatului central al ministerului de a declasifica opt documente cu referire la acţiunea din 10 august 2018, a fost constituită o comisie (...) pentru a analiza oportunitatea declasificării acestor documente. În urma acestei analize, comisia a decis că un singur document nu poate fi declasificat, deoarece reprezenta o sinteză a unui document al unei alte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care nu şi-a dat acordul cu privire la declasificarea acestuia. Celelalte şapte documente au fost declasificate total sau parţial, adică în proporţie de 90%. Au rămas mai puţin de două file clasificate din totalul de 25 cât reprezentau, însumat, aceste documente. Este vorba de solicitările adresate direct ministerului, eu neavând cunoştinţă căror altor structuri din minister sau din afara lui li s-au mai făcut diverse solicitări de către Parchet", a adăugat Carmen Dan.