Regizorul filmului despre teroristul venezuelean spune că nu l-a cunoscut şi nici nu a discutat vreodată cu personajul său, şi că a evitat, pe cât posibil, judecăţile morale.

Sexy, carismatic, idealist înainte să devină un mercenar cinic şi crud, teroristul pentru care cineastul Olivier Assayas a construit un film de cinci ore este unul dintre personajele principale la Cannes, zilele acestea. „Carlos” a fost decretat unul dintre cele mai bune filme care au rulat la această ediţie marcată de absenţe şi de producţii mediocre şi presa internaţională a pus o întrebare legitimă: „De ce nu e în competiţie, ci în afara ei?”.

Filmul despre Carlos Ilich Ramirez Sanchez - cel care a negociat cu regimul lui Ceauşescu în anii 70-80 – acoperă misiunile sale începând cu 1974, când a încercat să asasineze un afacerist britanic, până în 1994, când a fost arestat în Khartoum.

O singură frază despre România în film -„Disidenţii români sunt o miză prea mică” - şi o menţiune despre o posibilă bază la Bucureşti. „E o parte importantă şi e şi documentată legătura lui cu Securitatea, însă am fost nevoiţi să o condensăm”, explică Olivier Assayas pentru „Evenimentul zilei”.

În felul seducător în care este întruchipat de actorul venezuelean Edgar Ramirez, Carlos Şacalul are toate datele pentru un nou Che Guevara, însă cineastul e convins că oamenii vor face diferenţa.

EVZ: A fost dificil de construit un scenariu despre Carlos Şacalul? Pentru că există atâtea legende şi atâtea date imprecise despre el. Olivier Assayas: În mod bizar, nu a fost atât de greu. A fost nevoie de foarte multe cercetări, iar jurnalistul Stephen Smith ne-a ajutat foarte mult cercetând toate biografiile şi completând date cu propriile surse. E atât de complex, încât tot ce puteai face era să te concentrezi pe momentele cheie din viaţa lui Carlos, pe actele care au dus la tentativa de la Saint-Germain, de exemplu, sau istoria cu OPEC-ul, arestarea lui în Sudan.

Cea mai dificilă parte de documentat a fost cea de după OPEC până la căderea Zidului Berlinului. Sunt zece ani despre care ştim foarte puţin. De aceea am fost nevoiţi să condensăm acest capitol. Însă pentru celelalte capitole, există foarte multe interviuri date de protagonişti, memorii publicate ... În aceşti ani, Carlos l-a vizitat de multe ori pe Ceauşescu şi a primit misiuni de la el, însă în film nu apare decât o singură frază despre ţintele lui, disidenţii români. E pentru că nu aţi avut suficiente informaţii? O menţionăm doar, într-un dialog. E o parte importantă şi e şi documentată legătura lui cu Securitatea, însă am fost nevoiţi să o condensăm. Se ştie că a lucrat pentru serviciile secrete ale lui Ceauşescu, se ştie că omul său de legătură a fost Pleşiţă, că grupul său a bombardat sediul Europei Libere, că el a trimis material exploziv prin poştă disidenţilor români. Se ştiu toate astea, dar a trebuit să condensăm.

A trebuit să faceţi o alegere şi despre cât de sexy, egoist şi idealist îl veţi portretiza pe Carlos? Carlos e tot ce aţi menţionat şi multe altele. Am folosit tot ce a fost bine documentat şi toţi cei care l-au întâlnit pe tânărul Carlos au fost fermecaţi de carisma lui şi de felul în care îi impresiona pe puritanii stângişti din Europa. Avea deja o viaţă aventuroasă la care ceilalţi nu aveau acces. E ca un actor, se pune în scenă pe el însuşi mereu...

Există material pentru un nou Che Guevara? Pentru că Edgar Ramirez nu e departe de această imagine... Carlos Şacalul e un personaj complet diferit de Che Guevara. Singura conexiune cu cineva ca Che Guevara este faptul că se maschează ca el, într-un fel foarte ieftin, în timpul operaţiunii OPEC. Carlos e un militant din lumea a treia, un idealist doar în primii săi ani, după care devine un pion al serviciilor secrete. Nu are stofă de icon revoluţionar, ca Che Guevara. Cum îl priveaţi pe Carlos Şacalul înainte de a începe acest film? Sincer, nu cred că aveam vreo părere. M-am legat întotdeauna de fapte, de acumularea lor şi în felul acesta se conturează şi personajul. Publicul ar trebui să aibă libertatea de a-şi forma un punct de vedere, nu am o agendă ascunsă.

Iniţial, aveam foarte puţine informaţii despre el, câteva imagini din presă, greu de legat, de altfel. Şi când am început să cercetez documentaţia pentru film, mi-am dat seama cât de complex şi de fascinant era totul. E un personaj care şi-a construit propriul drum şi care s-a lăsat apoi purtat de istorie.

L-aţi întâlnit vreodată pe Carlos? Nu, niciodată.

A avut vreun cuvânt de spus despre film, i-aţi cerut detalii, lămuriri, completări? E un aspect dificil... Nu cred că Carlos Şacalul are vreun interes cât de mic să spună adevărul. Nu văd de ce mi-ar spune mie adevărul despre viaţa lui, dacă nu l-a spus nimănui. Nu cred că omul care a îmbătrânit în închisoare, în aceşti 15 ani, cel care trimite scrisorile acelea bizare politicienilor lumii din celula sa, mai este acelaşi cu soldatul idealist din anii tinereţii.

Acesta nu e un documentar, e o ficţiune bazată pe fapte reale, una care trebuie să fie şi „entertaining” în acelaşi timp. Nu am nici o pretenţie mai sus de atât.

Spuneaţi că nu aţi intenţionat să-l judecaţi pe Carlos din punct de vedere moral. A fost greu să vă menţineţi acest echilibru pe măsură ce filmaţi? În tot filmul am inclus imagini reale cu victimele lui Carlos şi privitorul sigur va relaţiona cu aceste persoane. Am simţit că era important să includ acele secvenţe sau fotografii, pentru că a contrabalansa partea asta oarecum sexy – inevitabilă pentru orice film de acţiune - cu terorişti care împuşcă.

Trebuie să le aminteşti constant oamenilor că toate acestea s-au întâmplat şi că unele victime au murit, altele au rămas fără o mână sau un picior. Sunt acţiuni extrem de crude şi de oribile, de aceea, din când în când, trebuie să-i dai spectatorului semnalul de trezire. Aţi vorbit cu protagonişti ai acţiunilor teroriste, cu victime? Am cercetat documentaţia deja adunată de Stephen Smith. Când am structurat povestea, l-am rugat pe Stephen să facă anumite completări, pentru că aveam foarte multe întrebări fără răspuns, foarte multe incertitudini, iar unele elemente nu se potriveau cu întregul. Am citit toate biografiile posibile, ceea ce nu înseamnă prea mult, sincer. Am încercat să compar versiunile din diferite materiale despre acelaşi eveniment.

Pentru că abordarea mea este factuală, am descoperit multe lucruri filmând. De exemplu, operaţiunea din Haga. Am adunat toate informaţiile posibile şi toţi biografii se pun de acord că nu era nici un paznic la poartă, comando-ul a ieşit din maşină cu armele în mâini. Până nu vezi scena asta, nu-ţi dai seama cât de  imposibilă mai e în ziua de azi. Cum Dumnezeu i-au putut lăsa pe indivizii aceia, îmbrăcaţi în halul acela, în clădire? E absurd! Şi când Carlos o întreabă pe fata de la recepţie dacă mai e conferinţa, ea îi invită să intre. Iar ea a dat un interviu după aceea în care spunea că era convinsă că era o delegaţie din Guineea sau ceva de genul. Terorismul a evoluat absurd de mult în ultimii ani, nu cred că se mai poate întâmpla aşa ceva.

V-aţi mai angaja să faceţi un film atât de lung? În nici un caz! Prea multă bătaie de cap. Plus, ca să faci acest film în condiţii normale, mi-ar fi trebuit un buget cel puţin dublu. Al nostru a fost de circa 15 milioane de euro.

Filmul acesta e pentru cinema. Nici nu mi-a trecut prin cap vreo secundă să-l fac pentru TV şi nici nu e filmat pentru TV. Am avut libertate absolută cu acest film şi sper că ambele versiuni vor fi arătate la cinema, şi aceasta de cinci ore şi cea de 2 ore şi jumătate pregătită deja.

Corespondenţă de la Cannes

Mai multe informaţii despre Festivalul de Film de la Cannes aflaţi pe cinemas.ro şi din secţiunea Cannes 2010.