Care sunt cele mai slabe parole. Nu trebuie să le folosiți niciodată

Care sunt cele mai slabe parole. Nu trebuie să le folosiți niciodată

Instituția care se ocupă de securitatea cibernetică în România au dat câteva exemple de parole des folosite și care pot fi foarte ușor ghicite de către hackeri. Ele trebuie neapărat evitate. În plus, nu alegeți aceeași parolă pentru mai multe aplicații.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică, instituția care se ocupă de siguranța în domeniul online, a publicat o listă cu cele mai slabe parole, pe care mulți dintre noi le alegem pentru că sunt ușor de reținut. Acestea nu ar trebui folosite niciodată de utilizatorii de internet. Acestea sunt extrem de ușor de ghicit de către hackeri care pot pune stăpânire pe dispozitivele electronice.

Printre cele mai proaste parole se numără: 12345678, Passwordpassword, Passw0rd1234561234123451, qaz2wsxPASSWORD, 1q2w3e4r1231234567123, qweanonymous, 123123, 000000, 11111, 123321, 1234567890, 1314520, 159357520134, 8888888, abc123, abc123456, adminadmin, 123, fuckyou, email@email.com.

Sursa: DNSC

Greșeli mari

O altă mare greșeală pe care o facem mulți dintre noi este folosirea unei parole care include informații personale, cum ar fi datele de naștere sau numele unui animal de companie. Motivul este același: sunt ușor de reținut. Acest obicei slăbește însă serios o parolă, deoarece informații precum zilele de naștere pot fi găsite cu ușurință de către infractorii cibernetici.

Cu atât de multe aplicații și servicii care necesită acum date de conectare care implică și o parolă, suntem tentați să alegem una singură pentru toate. Total greșit, spun specialiștii. Așa cum nu avem aceeași cheie pentru a ne deschide casa, biroul sau mașina, nu ar trebui să folosim aceeași parolă pentru email sau rețelele sociale, deoarece acest lucru ne face vulnerabili.

Măsuri de siguranță

Pentru a avea o parolă puternică este recomandat să alegeți o combinație de caractere aleatorii: numere, litere și simboluri. În plus, o astfel de parolă trebuie să aibă minim opt caractere. O parolă este puternică dacă este lungă. Este adevărat că este mai greu de reținut, dar datele dumneavoastră vor fi în siguranță.

De asemenea, este foarte important să schimbați periodic parolele, chiar dacă abia ați reușit să le rețineți pe cele actuale. Vă puteți ușura munca prin utilizarea aceluiași model de bază, la care să adăugați anumite caractere și simboluri.

Ne puteți urmări și pe Google News