Care este săpunul ideal

Care este săpunul ideal

Săpunul "prietenos" cu pielea are pH neutru, este alb, fără coloranţi şi parfum. Alegeţi săpunuri pentru bebeluşi sau dermatologice şi evitaţi-le pe cele anibacteriene fiindcă distrug şi microbii "buni".

Multe dintre săpunurile din magazine sunt de fapt "detergenţi", vinovaţi de senzaţia de piele care "strânge". Nu e de mirare, având în vedere încărcătura de chimicale. De exemplu, alcaliul este cel mai agresiv iritant din săpunul obişnuit, dar nu singurul.

Alcoolul isopropil, lauril sulfat de sodiu, taloatul de sodiu şi triclosanul (găsit cel mai frecvent în săpunurile antibacteriene) s-au dovedit a fi extrem de nocive pentru piele.

Aflaţi cum să citiţi eticheta pentru a cumpăra un săpun de calitate şi de ce substanţe trebuie să vă ţineţi departe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Folosiţi săpun antibacterian doar în caz de infecţii grave

În primul rând, sfatul medicilor este să alegeţi un săpun cu "pH neutru" şi cu uleiuri sau creme emoliente şi să clătiţi foarte bine. "Pentru a nu deshidrata şi degresa pielea, săpunul cu care ne spălăm, indiferent dacă este solid sau lichid, trebuie să aibă un pH egal pielii, neutru. Multe săpunuri degresează pielea şi modifică pH-ul pielii, ceea ce face să se rupă legăturile dintre celule şi să pătrundă mai mulţi microbi", spune dermatologul Anca Zbranca, profesor la Catedra de Dermatologie a Universităţii de Medicină "Gr.T. Popa" din Iaşi.

Ideea că săpunurile cu glicerină nu usucă pielea e departe de adevăr. De fapt, glicerina "fură" apa din piele şi "se umple" cu apă, făcând pielea mătăsoasă pe moment, dar uscând-o şi mai mult pe termen lung. Multe persoane folosesc săpun antibacterian fără să ştie că, de fapt, el omoară microbii normali care funcţio nează ca un scut împotriva microbilor nocivi.

"În plus, utilizarea curentă obişnuieşte microbii cu bactericidele şi antibioticele. Este rezervat strict chirurgilor, care trebuie să se spele înainte de operaţii sau în cazuri rare, la recomandarea medicului, în caz de infecţii întinse ale pielii", atrage atenţia medicul dermatolog. Folosite pe termen lung, acest gen de săpunuri favorizează in fecţiile cu fungi şi micozele. Atenţie la zonele intime!

Tot în categoria "nu trebuie folosite în mod curent" intră şi săpunurile sau gelurile abrazive, scruburile, exfoliantele, deoarece "vă scapă" de celulele care protejează pielea, ducând la deshidratare, pierderea elasticităţii şi chiar la eczeme. Evitaţi să vă spălaţi pe faţă sau în zona genitală cu săpun obişnuit. Există săpunuri sau geluri "ţintite" pe aceste zone.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de parfumurile săpunurilor şi nici de culorile acestora. Coloranţii şi parfumurile sensibilizează pielea, provocând urticarii sau alergii. Alegeţi săpunurile "albe" şi "fără parfum", cum sunt cele pentru bebeluşi sau săpunurile dermatologice pe care scrie "hipoalergenic, testat dermatologic".

"Unele săpunuri ajută la descumare (în plăcile de psoriazis), altele omoară microbi sau fungi şi pentru ele e nevoie de sfat medical. Putem cere însă în orice situaţie un săpun pentru piele uscată şi iritată sau un săpun pentru bebeluşi, deci pentru piele sensibilă", e sfatul dermatologului.

LISTĂ

Care sunt substanţele nocive din săpunuri

Aminele (diethanolamine, triethanolamine, amonoethanolamine) au rolul de a conserva produsele de curăţare, dar au efecte cancerigene, produc iritaţii şi chiar dereglări hormonale. Sulfaţii (Lauryl Sulfate, Sodium laureth sulfate) sunt emulsificatori care produc spumă, însă pot provoca eczeme, dermatite, iritaţii şi usturimi.

"Sunt clasificaţi drept mutageni care pot altera materialul genetic al celulelor. De aceea, pe ambalajul acestor produse se recomandă să clătiţi în cazul contactului cu ochii. Sunt substanţe posibil cancerigene, cu efecte dăunătoare asupra ficatului şi rinichilor", spune dermatologul Anca Zbranca.

Triclosanul este un agent antimicrobian, dar toxic. În plus, nici nu omoară bacteriile în totalitate, ci dă naştere altora mult mai rezistente. Se găseşte în aproape 75% din săpunurile lichide de pe piaţă (în special cele antibacteriene).

Cât despre coloranţi, mulţi sunt permişi, dar sunt suspectaţi că ar fi toxici şi cancerigeni, şi că pot trece de placentă şi pot afecta fătul. Blue Aluminium Lake 1 şi 2, Red 19, Zirconium Lake, Yellow 8 sunt câteva exemple.