Care este decizia corecta pentru bucuresteni, ca să nu mai stea în frig și să nu mai plătească facturi uriașe la întreținere?
- Antoaneta Etves
- 23 decembrie 2014, 12:15
Guvernul discută de mai bine de un an unirea RADET-ului cu ELCEN, pentru a salva Regia din colaps financiar. De fiecare dată, proiectul legislativ a fost amânat- pe motiv că mai are nevoie de avize. De data aceasta, specialiștii din Ministerul Dezvoltării spun că sunt nelămuriți și au cerut noi hârtii de la Primăria Capitalei. Cert este că Regia care transportă apa caldă și căldura în sistemul centralizat din Capitală este în colaps financiar, iar dacă cele două instituții nu se vor uni, activitatea acestia s-ar putea opri de la anul, susțin sindicaliștii care reprezeintă angajații din RATB.
„Sistemul centralizat de producere, transport și alimentare cu energie termică din București a făcut și va mai face obiectul multor dezbateri în spațiul public. Altfel spus, vorbim despre ELCEN, RADET și viziunea despre viitorul acestora. Din păcate, în ultima perioada singurul argument invocat în favoarea transferului ELCEN din proprietatea statului în proprietatea municipiului București este ștergerea datoriilor istorice”, este de părere viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea.
În opinia acestuia, o dezbatere reală în spațiul public despre un sistem centralizat de alimentare cu energie termică ar fi trebuit să evidențieze nevoia unui management performant, operaționalizat în cadrul unui contract de delegare a serviciului public pe criterii de eficiență și calitate.
Viceprimarul a explicat pe blogul personal câteva argumente îngrijorătoare despre care nu se discută:
- Deși Memorandumul privind fuziunea dintre Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) și Electrocentrale București (ELCEN) prevedea transferarea întregului pachet de acțiuni, în noua viziune a guvernului vor trece doar 97%. Cu alte cuvinte, municipalitatea va deveni acționar majoritar și nu unic. În contextul viitoarei fuziuni și a stergerii datoriilor, existența unui acționar minoritar poate fi un factor major de blocare a oricărui demers.
- Deși trebuia să se desfășoare în paralel cu transferul de acțiuni, transformarea RADET în societate comercială este blocată. Cu toate că am solicitat de mai multe ori reprezentaților RADET și ai Primăriei Capitalei prezentarea stadiului de realizare a documentației aferente nu am primit niciun răspuns. Transformarea RADET în societate va mai întârzia cel puțin câteva luni. Din acest motiv fuziunea nu este posibilă din punct de vedere legal, iar municipiul București, un manager cu grave carențe dovedite, se va alege cu încă o entitate gigant plină de datorii.
- Costurile pentru producerea, transportul şi distribuţia agentului termic depăşesc cu mult valoarea actuală reglementata de 340 de lei/gigacalorie. Din cauza faptului că Primarul General nu inițiază, deși are obligația legală, o nouă schemă de subvenție pentru populație, finalitatea va fi falimentarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET).
„Acestea sunt câteva din aspectele care mă îngrijorează profund, iar, din păcate, cei care gestionează acest demers, echipa Ponta – Oprescu, nu dovedesc că ar avea o viziune clară. Se preferă în schimb abordările politicianiste cu impact mediatic, promovându-se realizarea parțială a unor obiective intermediare, deși incoerența acestora vor conduce la nerealizarea obiectivului final – reformarea pe baze de calitate, eficiență și competitivitate a sistemului centralizat de producție, transport și distribuție a energiei termice din București”, a mai adăugat viceprimarul.