Care este atuul lui Orban în fața lui Cîțu. Fostul premier mizează pe cartea sa de vizită în lupta pentru șefia PNL

Care este atuul lui Orban în fața lui Cîțu. Fostul premier mizează pe cartea sa de vizită în lupta pentru șefia PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că va candida pentru un nou mandat, la alegerile interne din acest an, ''cu o carte de vizită care este un argument puternic în faţa colegilor de partid''.

"Candidez cu o carte de vizită care este cunoscută de toţi colegii mei şi care este practic un argument puternic pentru a putea să mă prezint în faţa colegilor mei cu un proiect pe următorii patru ani de zile, care să permită PNL să realizeze pentru România tot ceea ce a promis", a declarat sâmbătă Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Zalău.

Declarațiile lui Orban survin la o zi după gestul interpretabil al lui Emil Boc în momentul în care Ludovic Orban a ajuns la Cluj. 

Potrivit acestuia, Congresul PNL va fi precedat de alegeri în toate organizaţiile.

"Congresul înseamnă alegeri în tot partidul, la toate nivelele. Peste tot vom avea conduceri legitimate prin vot în urma conferinţelor la nivel local, judeţean şi ulterior în urma congresului", a precizat liderul PNL.

Orban face turul României pentru șefia PNL

Ludovic Orban s-a aflat sâmbătă în judeţul Sălaj, fiind însoţit de preşedintele PNL Sălaj, Lucian Bode, şi de ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Cei trei au vizitat, însoţiţi de preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, şantierul Autostrăzii Transilvania şi Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

"În afara obiectivelor de investiţii pe care le-am vizitat, am avut o întâlnire cu colegii din PNL, reprezentanţii noştri în administraţia locală, şi am discutat subiecte importante privitoare la proiectele de dezvoltare ale judeţului Sălaj, proiectele de dezvoltare în comunităţile locale, care sunt conduse de primari liberali şi mai ales posibilitatea de a obţine resurse pentru a putea finaliza aceste proiecte de dezvoltare la nivel judeţean şi local", a declarat la final Ludovic Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News