Carburanții se ieftinesc de azi. Cât va costa un litru de benzină sau de motorină

Carburanții se ieftinesc de azi. Cât va costa un litru de benzină sau de motorină Benzinărie. Sursa: Arhiva EVZ

Carburanții s-au ieftinit la stațiile Petrom, pe 4 mai, cu nouă bani pe litru, raportat la ziua precedentă. Benzina și motorina, altă dată având prețuri diferite, se vând acum cu 6,51 de lei pe un litru. Este a doua ieftinire consecutivă, după cea din 29 aprilie, când Petrom a redus prețul la motorină, tot cu nouă bani pe litru și l-a menținut pe cel de la benzină. De menționat că OMV Petrom este liderul pieței autohtone de distribuție a carburanților.

Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a ieftinit, joi, 4 mai, prețul la benzină și motorină, la stațiile proprii. Reducerea este de 9 bani pe litru, atât la benzină, cât și la motorină, care se vând, ambele, cu 6,51 de lei pe litru. Ieftinirea a fost constatată prin raportare la prețul afișat în ziua precedentă.

De menționat că ieftinirile vin după două scumpiri succesive, care ar avut loc în ultima parte a lunii aprilie, dar de o amploare mai redusă.

Este pentru a doua oară, în ultimele zile când Petrom operează o reducere a prețurilor la carburanți. S-a mai întâmplat pe 29 aprilie, când compania a luat decizia de a reduce prețul la motorină, cu 9 bani pe litru, păstrându-l neschimbat pe cel afișat la benzină. La acel moment s-a ajuns la un preț similar pentru ambele sortimente de carburanți.

Egalizarea prețurilor la motorină și benzină reprezintă o premieră a ultimilor ani, în condițiile în care, tradițional, prețul motorinei îl depășea pe cel al benzinei. De exemplu, în vara trecută, motorina costa mai mult cu 1,5 lei pe litru decât benzina vândută la pompă.

Cauzele ieftinirii pe piața de carburanți

Ieftinirile din ultima vreme vine în urma scăderii cotațiilor internaționale la carburanți, pe fondul unei reduceri a marjelor globale de rafinare. Pe de altă parte, conform informațiilor din spațiul public, depozitele de carburanți sunt pline și există stocuri suficiente care trebuie desfăcute pe piață. Jucătorii de pe piețe au reacționat, la momentul respectiv, sub impulsul introducerii embargourilor pe țițeiul rusesc.

Mai mult, o știre difuzată de Bloomberg, pe 20 aprilie, avertiza asupra reducerii cererii de motorină, carburant folosit de camioane și utilaje industriale. Iar acest lucru indică o scădere a producției industriale, semnal al unei recesiuni economice.

„Considerat un prim semnal al unei activități industriale mai slabe şi al reducerii cheltuielilor consumatorilor, scăderea cererii de motorină i-a pus în alertă pe cei care caută semnele unei recesiuni”, arăta publicația citată.

Cât consumă România

În România, consumul mediu anual de carburanți se ridică la aproximativ 7,3 milioane de tone. Consumul cel mai mare este de motorină, de 5,9 milioane de tone, produsă în proporție de circa 60% în cele trei rafinării din țară. Consumul de carburanți a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.

Compania OMV Petrom este cel mai mare distribuitor de pe piața de produse petroliere cu amănuntul având o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV, conform Economica.net.