Primul cinematograf de pe Bulevardul Regina Elisabeta "a murit" din cauza neglijenţei, ajungând la compromisuri de genul "Totul la 10 lei".

1912: doamne cu pălării, lângă domni cu joben şi monoclu, la coadă pentru primul film care a rulat în România.

2008: domnişoare cu gusturi mai mult sau mai puţin delicate în arta vestimentară, cu ochii după haine cu sclipici.

Cinematograful Capitol a suferit, timp de 96 de ani, o îmbătrânire urâtă şi dureroasă. Copiii l-au lăsat în grija nimănui: Regia Autonomă de Distribuţ ie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) „România Film“, care îl avea în administrare, l-a pierdut în faţa primăriei, care l-a pierdut sau l-a lăsat de izbeliş te. Cert e că acum, la parterul cinematografului e un magazin cu haine ieftine ca braga. Şi bragă nu se mai vinde.

De parcă nici n-a fost

Grădina de Vară de la Capitol, altădată plină de lume bună, de la Caragiale până la Eugen Ionescu, s-a umplut, în 20 de ani de uitare, de gunoaie, de recuzita veche de la Teatrul Mic şi de iepurii gardianului care păzea locul. Din când în când, mai vine un grup de tineri cu iniţiativă, curăţă locul şi îi dau viaţă cu proiecţii de film, teatru, muzică şi voie bună. Pereţii grei de timp parcă trag aer în piept şi încearcă să arate cât de frumoşi ar putea fi. Din păcate însă, sunt forţaţi să rămână seduşi şi abandonaţi.

Cezara Mucenic, arhitect şi unul dintre puţinii oameni interesaţi de soarta cinematografelor vechi şi a grădinilor de vară aferente, spune că, din nefericire, încercarea de reabilitare a Capitolului, din 1991, a rămas doar la stadiul de propunere. „Am făcut atunci o încercare şi a fost o dezbatere asupra condiţiilor de refacere a sălii. Dacă să fie în stilul iniţial, de la 1912, sau să se revină la faţada de secol XIX, luându-se ca model intrarea de pe Sărindar“, spune Mucenic.

Viaţă pe furate

Acolo s-a văzut prima oară un film artistic în România, „Voyage dans la lune“, a lui Georges Méliés. Deschis sub patronajul pictorului Nicolae Grigorescu, Capitol a adunat, în sală şi în gră- dină, toată crema societăţii ante şi interbelice. Şi-a schimbat numele în timpul dictaturii lui Gheorghiu-Dej, în „IC Frimu“, ca după instaurarea regimului Ceauşescu să revină la denumirea iniţială. În 1962, a fost printre primele cinematografe unde s-a inaugurat programul de cinematecă, alături de Studio.

Ultima restaurare prin care a trecut Capitol a fost cea din 1938, sub îndrumarea arhitectei Henriette Delavrancea, în stil Bauhaus. Iniţial, faţada era în cel mai curat stil eclectic. Astăzi, statuile din Grădina de Vară au dispă rut, iar ornamentele care luau ochiul acum zeci de ani, cu foiţă de aur „şi tot dichisul“ celui mai luxos cinema din Capitală, au ajuns la mila bojilor şi a iederei care le acoperă şi le mănâncă.

„E mare păcat că spaţiile de genul ăsta nu sunt puse în valoare. Proiectul nostru a arătat că Bucureştiul are nevoie de astfel de locuri publice“, spune Andrei Racoviţan, unul dintre cei patru tineri de la „Save or Cancel“, grupul care a revitalizat, timp de o lună, Gră- dina de Vară de la Capitol. Asta după ce, mai bine de două săptămâni, s-au chinuit să cureţe locul. Dar ei au plecat pe 10 august. Iar Capitolul a fost încheiat ca-n cărţile cu final nefericit.

PROIECT

„Save or Cancel“ a înviat Capitolul

De pe 28 iunie, când patru viteji s-au apucat să se lupte în mături şi tomberoane cu gunoaiele din Grădina de Vară a cinematografului Capitol, şi până pe 10 august când au tras cortina, s-au întâmplat multe. Au fost găsiţi sponsori, s-au adunat artişti, filme, haine, expoziţii şi muzica de la mai multe mâini şi voci. Proiectul de reabilitare temporară a spaţiului de pe Constantin Mille, numărul 13, a cuprins proiecţii de scurtmetraje, concert Rezistenţa Materialelor şi DJ Vasile, expoziţie de fotografie, desen, lansare de carte, de revistă urbană, s-a filmat un videoclip şi a fost târg de haine vintage şi second-hand.

Şi toate astea fără bilet de intrare, ca-n curtea unui prieten răsfăţat de soartă şi care are mult spaţiu. A fost deschisă în fiecare zi, de la ora 15.00 până la miezul nopţii, ca să nu deranjeze cu muzica, iar la etaj se vindeau sucuri şi băutură, la preţul cu care au fost achiziţionate de la chioşc. „Nu am vrut să facem bani din asta, ci doar să arătăm că se pot face astfel de eventuri în Bucureşti, că ele prind la public şi că publicul are nevoie de astfel de manifestări culturale“, explică Andrei.

2008. Târgul de haine „My Grandma’s Backyard“, una dintre ultimele manifestări din luna „de graţie“ a Grădinii de Vară de la Capitol (Foto: Codrin Prisecaru)