Capa şi spada căpitanului Alatriste

Capa şi spada căpitanului Alatriste

Un erou al Imperiului Spaniol din secolul al XVII-lea se luptă cu intrigile din jurul curţii regale, în cel mai scump film spaniol regizat vreodată.

În 2007, „Căpitanul Alatriste“, filmul distribuit de EVZ pe DVD miercuri, 6 februarie, era cel mai puternic concurent al peliculei „Volver“ de Pedro Almodovar, la Premiile Goya (Oscarurile spaniole). Nominalizată la 15 categorii, inclusiv la Cel mai bun film al anului, cea mai costisitoare producţie realizată în Spania, cu un buget de 24 de milioane de euro, a primit, în cele din urmă, trofeele pentru costume, decoruri şi producţie.

La baza filmului se află seria de povestiri semnate de fostul corespondent de război Arturo Perez-Reverte, „Aventurile căpitanului Alatriste“, un bestseller în teritoriile în care se vorbeşte limba spaniolă. Pentru această superproducţie, regizorul Agustin Diaz Yanes şi-a alcătuit un casting pe măsură: Viggo Mortensen, în rolul eroului Diego Alatriste, Eduardo Noriega, actriţa Blanca Portillo, Javier Camara, Unax Ugalde şi alţii. Complot la curtea Regelui Filip

În secolul al XVII-lea, sufocat de războaie şi corupţie, vastul Imperiu Spaniol îşi începe decăderea. Diego Alatriste, soldat în slujba Regelui Filip al IV-lea, luptă în teritoriile neprietenoase ale Flandrei, când unul dintre tovarăşi îi este ucis. Cu limbă de moarte, acesta i-l încredinţează pe fiul său, Inigo Balboa (Unax Ugalde), pe care Alatriste îl va lua sub aripa sa. În aceleaşi lupte, căpitanul îi salvează viaţa viitorului Conte de Guadalmedina (Eduardo Noriega), cel care-l va salva la rândul lui, discret, din umbra statutului său privilegiat.

În 1624, Alatriste se întoarce la Madrid, unde este chemat, în secret, pentru o misiune: uciderea a doi străini care se dovedesc a fi Regele Charles I al Angliei şi ducele de Buckingham. Din acest punct, viaţa lui Alatriste gravitează în jurul comploturilor întunecate de la curtea regelui. Singura pată luminoasă e aventura sa cu frumoasa actriţă Maria de Castro (Ariadna Gil), râvnită de Filip al IV-lea.

De existenţa sumbră a lui Alatriste se leagă cea a tânărului Inigo, îndrăgostit fără speranţă de Angelica de Alquezar, nepoata adversarului de moarte al căpitanului. Aventurile de capă şi spadă în variantă spaniolă iau sfârşit cu bătălia de la Rocroi, din 1943, împotriva francezilor, când Alatriste, aproape înfrânt, refuză să coboare steagul. Poveste à la Dumas

Vizual, filmul are foarte multe merite. Scenele par înşiruiri de tablouri pictate de Diego Velazquez (la care se şi fac referiri de câteva ori), iar atmosfera sumbră, misterioasă aduce cu cea din ecranizările romanelor lui Alexandre Dumas. Regizorul Agustin Diaz Yanes trece cu bine şi de „testul“ războiului, secvenţele de luptă fiind redate seducător de realist, cu camere de filmat mânuite liber. Pentru duelurile cu spada, destul de numeroase, actorii au fost antrenaţi de un maestru, Bob Anderson.

Un alt merit al filmului sunt costumele: de la rochiile pretenţioase de la curtea regelui la cămăşile rupte ale soldaţilor, toate detaliile au fost puse la punct cu migală. E motivul pentru care „Căpitanul Alatriste“ a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene, la această categorie. Costurile au fost pe măsura dichisului, regizorul afirmând, la un moment dat, că 24 de milioane de euro e o sumă „suficientă pentru o superproducţie europeană, însă doar pentru una de proastă calitate americană“. CASTING

Iubita din „Labirintul lui Pan“ > Anul trecut, actriţa Ariadna Gil - Maria de Castro în film, iubita lui Alatriste - a apărut într-o altă producţie de succes, „Labirintul lui Pan“, în regia lui Guillermo del Toro.

> Proiectul unui film după seria „Aventurile căpitanului Alatriste“ i-a surâs şi lui Antonio Banderas, care plănuia o dublă postură, de regizor şi de protagonist.

> Rolul inchizitorului Emilio Bocanegra, personaj aflat la originea celor mai negre comploturi, e jucat de o femeie, actriţa Blanca Portillo. Alegerea ei a stârnit controverse nu atât din partea Bisericii, cât a fanilor care nu pricepeau rostul acestui gest.

> Prima alegere a regizorului Diaz Yanes pentru rolul tânărului Inigo Balboa a fost celebrul deja Gael Garcia Bernal.

Ne puteți urmări și pe Google News