AŞTEPTARE. Criticii şi juriul încă speră, pe ultima sută de metri, la un film despre care să poată spune, cu mâna pe inimă, că merită Palme d’Or.

Cu două zile înainte de punctul terminus, Cannes-ul are o „mică” problemă: nu are încă un film care să fi dat pe spate critica şi juriul. Selecţiei de cinci stele anunţată la început i-a mai căzut pe drum câte o stea şi riscă să rămână în istoria festivalului cu un mic paradox: poate cea mai aglomerată ediţie în nume mari, dar mediocră când vine vorba de filme.

Însă e posibil ca festivalul să meargă după acelaşi scenariu ca acela din 2008, când surpriza ediţiei, „Entre les murs”, a apărut în penultima zi, şi cei mai mul ţi festivalieri, cu bagajele deja făcute, nu-l văzuseră. Dacă nici unul dintre cele trei titluri rămase în coada festivalului - „Enter the Void” al lui Gaspar Noé, „Faces” de Tsai Ming-liang şi „Map of the Sounds of Tokyo” de Isabel Coixet - nu se dovedeşte a fi vreo revelaţie, juriul prezidat de Isabelle Huppert va face ulterior slalom printre critici, indiferent ce film va alege.

Poate mai puţine dacă va fi vorba de „Profetul”, în regia lui Jacques Audiard - povestea unui deţinut în închisoare - căruia publicaţia „Screen” îi dă punctajul maxim, adică 3,4 din 5.

Penelope Cruz, într-un film fără prea multă strălucire

Pedro Almodovar are un film ca o apă plată, în care Penelope Cruz e mai mult pe post de manechin, iar actorul din rolul principal, Lluis Homar, are o figură inexepresivă greu de concurat, însă unii par să-l plaseze printre favoriţi („Broken Embraces” primeşte un indulgent 3,2 de la „Screen”).

Jane Campion comite o dulcegărie poetico-descriptivă despre poetul John Keats, cu o imagine, ce-i drept, grozavă, în „Bright Star”, împins de criticii americani pe undeva prin top, însă coborât cu încăpăţânare de cei europeni. De „Looking for Eric”, comedia lui Ken Loach despre un fan al lui Eric Cantona, par să se fi îndrăgostit mulţi, însă comediile nu prea iau Palme d’Or, e o regulă bine înfiptă la Cannes.

Quentin Tarantino distruge dintr-un foc cel de-al treilea Reich şi le dă o lecţie naziştilor, în „Inglourious Basterds”, un film perfect delectabil pentru o seară la cinema, dar nu demn de un trofeu. În schimb, Lars von Trier nu prea mai intră în calculele nimănui, cu „Antichrist”.O şansă destul de consistentă ar avea Michael Haneke, cu „The White Ribbon”, o poveste în alb şi negru, dozată excelent în tensiune, despre o generaţie de copii ale cărei porniri fireşti şi emoţii au fost reprimate de părinţi violenţi, aceeaşi care a construit ulterior cel de-al treilea Reich. Acţiunea e plasată în 1913, întrun sat german protestant, în care încep să aibă loc ritua luri bizare. Pentru umorul sec şi stilul aparte, clădit din tăceri şi decupaje din viaţa cotidiană pe teren de război, în Nazareth, ar putea fi premiat şi Elia Suleiman, cu „The Time that Remains”. 

Un an sărac în performanţe feminine

În ceea ce priveşte actorii, în competiţia masculină, bătălia se dă între trei nume: britanicul Steve Evets, bătrânul fan Cantona din „Looking for Eric”, austriacul Christopher Waltz, excelent în rolul colonelului Landa din „Inglourious Basterds” (ţine pe umerii lui filmul), şi Tahar Rahim, tânărul deţinut din „Profetul” lui Jacques Audiard. Anul acesta a fost mai sărac în performanţe feminine, una dintre posibilele concurente la un premiu de interpretare fiind Katie Jarvis, adolescenta din „Fish Tank”, regizat de Andrea Arnold.

Filmele româneşti, favoritele festivalului

Şi România ar putea pleca din nou cu un premiu de la Cannes, ţinând cont de reacţiile entuziaste ale criticii la cele două filme din secţiunea Un Certain Regard, „Poliţist, adjectiv”, al lui Corneliu Porumboiu, şi „Amintiri din Epoca de Aur”, produs de Cristian Mungiu. Zilele trecute, doi critici olandezi (unul dintre ei membru al juriului FIPRESCI) îl menţionau pe Porumboiu, în tr-o discuţie, printre posibilii câştigători. Trofeele secţiunii se anunţă în această seară.

Citiţi şi:

Von Trier, huiduit pentru „Antichrist”

Lars von Trier: "Pentru mine, a fost umilitor"