Cristi Popescu, fiul scriitorului Dumitru Radu Popescu, a anunţat că, joi, 5 ianuarie 2023, ora 15:00, trupul neînsuflețit al tatălui său va fi depus la Capela Mare a Cimitirului Bellu.
Celebrul scriitor Dumitru Radu Popescu a murit pe data de 2 ianuarie, la vârsta de 87 de ani. Anunțul a fost făcut de scriitorul și fostul politician Radu F. Alexandru.
„Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. DUMITRU RADU POPESCU (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogățit cu o operă monumentală, de o valoare excepțională: proză, teatru, poezie, critică literară.
Și-a trăit viața într-o desăvârșită onestitate. A fost un coleg și un prieten ireproșabil. Durerea e prea mare și cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, și în acest loc, evocarea binemeritată. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dea liniștea de care atât de multă vreme a fost vitregit”, este mesajul acestuia.
Fiul lui Dumitru Radu Popescu a anunţat că trupul tatălui său va fi depus la Capela Mare a Cimitirului Bellu
Cristi Popescu: „Joi, 5 ianuarie 2023, ora 15 trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Mare de la Cimitirul Bellu.
Vineri, 6 ianuarie 2023, ora 11 va avea loc slujba religioasă la Capela Mare a Cimitirului Bellu și apoi înmormântarea pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.
Va fi înmormântat cu onoruri militare. Președinția României i-a conferit - Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler în decembrie 2015 și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, în anul 2002”, este mesajul transmis pe Facebook.
Biografia marelui scriitor Dumitru Radu Popescu
Dumitru Radu Popescu s-a născut la 19 august 1935, la Păuşa, în judeţul Bihor. A fost un scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film, membru titular al Academiei Române. De asemenea, D. R. Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968 şi deputat în Marea Adunare Naţională din 1975.
Cărțile sale de proză cele mai cunoscute sunt: Fuga – 1958, Fata de la miazăzi – 1964, Somnul pământului – 1965, Dor (povestiri) – 1966, Umbrela de soare – 1967, Prea mic pentru un război aşa de mare – 1969, Duios Anastasia trecea – 1967, Ploaia albă – 1971, Căruţa cu mere – 1974, Leul albastru – 1981, Galaxia Grama – 1984, Truman Capote şi Nicolae Ţic – 1995, Complexul Ofeliei, (eseuri) – 1998, Actori la curtea prinţului Hamlet (publicistică) – 1999, Dudul lui Shakespeare (publicistică) – 2000, Puşca lui Caragiale – 2003, Săptămâna cu 1001 de nopţi – 2004, Ştefan cel Mare – 2005, Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen – 2007, Diavolul aproximativ sau ora de metafizică – 2008, Epistola către englezi – 2009.
În dramaturgie este cunoscut mai ales pentru Pasărea Shakespeare, Aceşti îngeri trişti şi Piticul din grădina de vară.