A fost pentru prima dată în istoria pelerinajului din România când peste un milion de credincioși au venit să cinstească, la Iași, pe Sfântul Apostol Andrei și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

 

După acest mare eveniment, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat cererea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de atunci, ca în fiecare an, la data de 13 octombrie, în calendarul creștin ortodox să fie pomenită aducerea la Iași a moaștelor Sfântului Apostol Andrei.

În data de 12 octombrie 1996 clerici și credincioși au fost prezenți pe Aeroportul din Iași, așteptând sosirea cursei speciale a companiei Olympic Airways care aducea în România cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei.

Avionul a aterizat la orele 15:00, delegația elenă fiind condusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Nicodimos de Patras.

Sfintele moaște au fost purtate în procesiune spre Catedrala din Iași. Coloana oficială a fost întâmpinată de un grup de buciumași, de copii și tineri, elevi și studenți, dar și de mii de credincioși.

Duminică, 13 octombrie 1996, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Catedrala mitropolitană din Iași, de un sobor de ierarhi, în fruntea cărora s-a aflat Mitropolitul de Patras, Înaltpreasfințitul Nicodimos, alături de care s-a aflat și actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și alți numeroși ierarhi.

În data de 14 octombrie 1996, în ziua sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, la Sfânta Liturghie oficiată în sobor de ierarhi, au participat numeroși credincioși, dar și autorități centrale și locale.

În dimineața zilei de 15 octombrie s-a plecat în procesiune cu icoana Sf. Andrei de la Catedrală către biserica închinată acestui Apostol al Domnului, înălțată prin jertfa enoriașilor și a familiei preotului Ioan Buciumaș din Iași la 1796. Resfințirea sfântului lăcaș s-a făcut în prezența multor enoriași și pelerini din țară și străinătate.

De la parohia Sfântul Andrei s-a mers apoi în procesiune la biserica mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, unde s-a săvârșit slujba de pomenire a eroilor români și greci de la 1821. De aici s-a mers la biserica Vovidenia, paraclisul studenților greci unde s-a oficiat un Te Deum, în română și greacă, cerându-se de la Dumnezeu să trimită binecuvântare asupra popoarelor grec și român și asupra tuturor neamurilor dreptmăritoare.

Din seara zile de 16 octombrie până pe 17 octombrie, după amiaza, moaștele Sfântului Andrei au fost la Catedrala din Galați, a Episcopiei Dunării de Jos.

În data de 19 octombrie 1996, sfintele moaște însoțite de delegația din Grecia s-au întors în Patras.

La finalul pelerinajului cu moaștele Sfântului Apostol Andrei în Moldova, în perioada 12-19 octombrie 1996, ÎPS Nicodimos a spus:

„Suntem foarte bucuroși că, ascultând rugămintea Înaltpreasfințitului Daniel am adus moaștele Sfântului Andrei la Iași. M-a umplut de bucurie evlavia acestui popor, dovedită prin prezența miilor de pelerini, veniți din toată România.

„Ca mitropolit de Patras, țara unde Sfântul Andrei a mărturisit cuvântul Evangheliei și a înființat marea mitropolie din Ahaia, mă bucur de un deosebit respect din partea oamenilor, care văd în mine pe episcopul Sfântului Andrei.

„Văd pe fața lor și simt în sufletul lor credința în Dumnezeu. Capul Sfântului Andrei a fost adus de la Roma la Patras abia în anul 1964. De la această dată a rămas în Catedrala Sfântul Andrei din Patras. Sfintele moaște ale Apostolului Andrei au ieșit pentru pelerini doar în Cipru și în România. De aceea această experiență religioasă este, pentru români deosebită.

„Acum după ce am asistat la slujbele religioase, îmi dau seama că am făcut bine că am acceptat să aduc Sfintele moaște la Iași. Fiți siguri că am doar cuvinte de laudă pentru ortodoxia din România. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”