Sărbătorile de iarnă sunt cele mai speciale zile pentru toată omenirea. Copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun, iar adulții devin mai buni și mai îngăduitori. Bradul de Crăciun joacă un rol important în viață tuturor! Află când trebuie să-l împodobești!
Tinerii din toată lumea așteaptă cu nerăbdare decorațiunile de Crăciun, gospodinele sunt încântate să își arate talentul culinar, iar colindele încălzesc sufletele adulților. Una dintre cele mai importante tradiții este împodobirea bradului. Acum s-a aflat când este momentul să-l decorezi. Nimeni nu se aștepta la această răsturnare de situație.
Când se împodobește bradul?
Fiecare persoană își alege bradul după preferințe, de plastic sau natural.Oamenii așteaptă Crăciunul cu nerăbdare, iar o parte din ei intră în spiritul sărbătorilor după 1 decembrie . Una dintre legende spune că bradul se împodobește în seara de Ajun.
Această tradiție este respectată cu sfințenie, iar cei mici sunt în culmea fericirii în momentul în care bradul se scoate din cutie. O altă legendă spune că împodobirea bradului mai devreme de 24 decembrie aduce ghinion tot anul viitor.
Experții au spus adevărul! Este indicat să împodobești bradul doar într-o anumită perioadă. Aceștia au declarat că această tradiție se practica încă din Egiptul antic, când au fost așezați copaci veșnic verzi, iar mai târziu în Germania, oamenii au început să-i aprindă pentru a-l venera pe zeul Frey.
„Brazii de Crăciun au fost inițial o tradiție germană”, a spus Hannah Fleming, curator la Muzeul Geffrye.
„Regina Victoria și Prințul Albert au fost responsabili pentru popularizarea acestora”, a completat aceasta, potrivit ciao.ro
Cercetătorii au declarat că bradul se decorează de Ziua Neprihănirii, adică pe 8 decembrie, fiind o zi importantă pentru credincioși. Aceștia au mărturisit că nu este o greșeală să-l împodobești nici pe 1 decembrie, iar o parte dintre psihologi au precizat că această tradiție se face când simte sufletul fiecăruia.
„Inițial, bradul a fost decorat în Ajunul Crăciunului și lăsat până în noaptea a douăsprezecea (6 ianuarie). Dar foarte puține familii urmează această tradiție acum”, a dezvăluit Chris Craig, co-fondatorul Christmas at Home UK.