Sfântul Cuvios Patapie a trăit în secolul al VII-lea, născându-se în oraşul egiptean Teba, din părinţi binecredincioşi.

Dorind să îmbrăţişeze viaţa pustnicească şi-a părăsit familia, ascultând cuvântul sfintei evanghelii la Matei 10, 37-38:

„Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

„Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de mine.”

Datorită evlaviei sale şi a vieţii desăvârşite pe care o trăia, lumea a început să vină la el.

Nedorind însă lauda lumii, Cuviosul Patapie a părăsit Egiptul şi s-a dus la Constantinopol. Aici şi-a făcut o colibă lângă zidul marelui oraş, aproape de localitatea Vlaherna, unde a trăit în singurătate și asceză ca în pustiu.

Însă lumina nu poate fi ținută sub obroc.

Trăindu-şi viaţa întru sfinţenie, Cuviosul Patapie a fost învrednicit de către Dumnezeu cu darul tămăduirii.

Din rânduială dumnezeiască, a ajuns la el un copilaș orb, pe care bătrânul l-a vindecat prin puterea rugăciunii.

Această minune a răspândit vestea despre Patapie în tot Constantinopolul, iar oamenii au început din nou să-l caute pentru alinare trupească și duhovnicească.

A săvârşit minuni până la bătrâneţe, când s-a mutat cu pace la Domnul, fiind îngropat în biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Constantinopol.

Potrivit Tradiției, moaștele Sfântului Patapie au fost așezate într-o criptă, la o mănăstire, pentru a fi ferite de profanare.

Cripta se afla lângă un paraclis în care se oficiau slujbe în cinstea sfantului.

În anul 1904, cand s-a dorit lărgirea spațiului liturgic, s-au dărâmat pereții și s-au descoperit moaștele Sfântului Patapie.

La Catedrala episcopală din Galati este prezentă o rasă care a aparținut Sfântului Patapie.