Gabriel Sandu: În ceea ce privește campania pentru Primăria Capitalei, candidat Vasile Blaga, am livrat suma de 100.000 lei bani cash plătiți direct lui Vasile Blaga, dați în mână.
Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, aproximativ 24 de luni, am finanțat PDL cu sume lunare, însumând circa 300.000 de euro. Aceste sume le-am înmânat direct șefului meu, Emil Boc, prim-ministrul României. În total, toate campaniile despre care am arătat(...) m-au costat suma de 4.910.000 euro.
Mai sus, câteva fraze din declarația dată de fostul ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu, din perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, în fața procurorilor DNA, în dosarul Microsoft. Potrivit acesteia, fostul ministru ar fi cheltuit milioane de euro cu cei pe care îi sprijinea: 2.450.000 euro, PDL, campania pentru prezidențiale 2009, 595.000 euro, alegeri parlamentare 2008, 305.000 euro, PDL Prahova, europarlamentare 2009, 210.000 euro, PDL Prahova, campania pentru alegerile locale din 2008, plus multe alte contribuții la toate campaniile din 2009 și 2012. Totalul, așa cum rezultă din sumele precizate de fostul ministru al cabinetelor Boc I și II, se ridică la aproape 5 milioane de euro. Ca să fie foarte clar, pasajele și datele citate sunt extrase din declarația de inculpat, dată de Gabriel Sandu, în dosarul 187/P/2013, zis și Microsoft.
În declarația sa, fostul ministru atrage atentia asupra unui fapt scăpat din vedere până acum: Toate hotărârile de guvern (n.m. privitoare la Afacerea Microsoft) au fost făcute în anii de campanie electorală, respectiv 2004, 2008, 2009, 2012, 2014. Tot el explică, de asemenea, și mecanismul prin care de la dorința de mărire se ajunge inevitabil la furt, în cazul celor mai multi dintre cei care urmează o carieră politică: Toți politicienii care au acces la funcții publice au plătit sume importante pentru acest deziderat. Odată cu primirea acestor funcții, politicienii devin părți active ale mecanismelor de recuperare a sumelor. Mai precis, în momentul în care primește o funcție publică, politicianul investit se implică pentru recuperarea sumei de bani avansată de el și de partid sau de alții în campania electorală. Unii dintre aceștia își administrează singuri mecanismele de recuperare. Mai precis, unii dintre miniștri organizează licitații, negociază comisioanele și stabilesc modalitatea de virare a acestora. Pentru alții, cum este cazul meu, există de fiecare dată acei binevoitori care acționează aceste pârghii.
Mie îmi este clar, Gabriel Sandu și-a dorit din motive ce țin de ambiția deșartă să fie „cineva” cu orice preț. Astfel, a urmat un traseu tipic - cu excepțiile de rigoare - devenirii multor politicieni care acced la înalte funcții din stat. Mai întâi, un șef mai mic la partid, mai apoi, ministru. Pe măsură ce dădea bani mai-marilor săi pe linie de partid, avansa în ierarhie. Când a ajuns cu cotizatul la sume de ordinul milioanelor, a împlinit majoratul, a devenit apt, a fost făcut ministru. Abia acum era perfect pentru partid. Nu avea cum sa mai zică „Nu!” Organizației. Pe de o parte, era interesat și invitat, cu tot cu hotărâri de guvern, să-și recupereze investiția inițială, cea de milioane de euro, pe de alta, era obligat să-și susțină în continuare partidul cu bani, sume clar stabilite, periodic livrate, altfel era lăsat din brațe. Peste toate, nici gândul unui serios profit, realizat după recuperarea investiției, nu părea de lepădat. Altfel spus, a devenit captiv, fără ieșire. Când a înțeles - din declarația sa reiese că i-a luat ceva vreme să înțeleagă schema Microsoft de fraudare a bugetului statului - era deja târziu. Acum răspunde pentru asta, ceea ce este un lucru drept. Ceea ce mi se pare, însă, nedrept, este că nu răspunde împreună cu cei care i-au exploatat slăbiciunile, cu beneficiarii reali ai milioanelor de euro furați.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
