Tibetanii s-au răsculat pe 10 martie 1959 împotriva ocupanților chinezi și au înconjurat palatul lui Dalai Lama pentru a-și apăra liderul spiritual.
Ocuparea Tibetului de către China începuse cu aproape un deceniu în urmă, în octombrie 1950. Atunci, trupele Armatei Populare, zise „de Eliberare”, au invadat țara. Trecuse doar un an după ce comuniștii au preluat controlul total al Chinei continentale.
Guvernul tibetan a cedat presiunii chineze anul următor, semnând un tratat în care era garantată puterea lui Dalai Lama, șeful spiritual al țării, asupra afacerilor interne ale Tibetului.
Rezistența față de ocupația comunistă s-a construit pas cu pas, în anii care au urmat. În 1956, a avut loc o revoltă în mai multe regiuni din Estul Tibetului.
În 1958, revolta stătea să dea în clocot la Lhassa, capitala țării. Conducerea armatei chineze a amenințat cu bombardarea orașului dacă nu se respectă ordinea.
Revolta din martie 1959, de la Lhassa, a fost declanșată din temerea existenței unui complot prin care se urmărea răpirea lui Dalai Lama și transportarea lui la Beijing.
Când ofițerii chinezi l-au invitat pe Dalai Lama să viziteze cartierul general al armatei lor, pentru o reprezentație teatrală și un ceai oficial, i-au spus să vină singur. Nici o gardă de corp și nici unui membru al personalului militar tibetan nu aveau permisiunea să pătrundă în interiorul unității militare.
Citiți continuarea în Evenimentul Istoric.
Recomandările noastre
