George are 31 de ani și de șapte ani se tot chinuie prin tribunale să-și demonstreze nevinovăția. Că așa-i la noi...

Ce făcuse? Într-o seară, un individ sătul de viață și îmbibat de alcool îi sărise pe capota mașinii și-și terminase socotelile cu lumea asta.

Poliția ar fi vrut să-l scoată vinovat pe George, dar soarta se împotrivise aprig. Cum naiba să prevezi că un nebun o să-ți cadă din cer și o să sfârșească sub roțile mașinii?

Ei, dar bețivanul nostru sinucigaș nu era al nimănui, astfel că au apărut complicațiile. George avea pe atunci 24 de ani. Era un copil cuminte, cu față de om glumeț și vesel. Toate aceste calități s-au dus naibii când l-au acuzat că ar fi consumat substanțe interzise. Nu alcool, ci droguri. Așa credeau polițiștii și procurorul.

Și uite cum a început calvarul. Vreme de șapte ani i-au suspendat dreptul de a conduce, dar ăsta era răul cel mai mic. Se chinuia, sărmanul, să dovedească tuturor că era curat în seara accidentului.

Expertize peste expertize, evaluări, reevaluări, comisii inferioare, superioare, oameni, supraoameni, pe scurt, tot IML-ul își spusese părerea în legătură cu consumul de substanțe interzise. Evident, în cei mai tehnici termeni, criptici și de nedeslușit, cât să dea naștere la interpretări.

Cum dosarul fusese aruncat de procurori în instanță, îi revenea judecătorului sarcina de a descurca ițele încâlcite de lipsa de curaj a unor medici legiști care evitau răspunsuri explicite – a fost sau n-a fost.

Trei ani s-au scurs până ce raportul final a ieșit pe ușa Institutului de Medicină Legală. Purta avizele tuturor, dar concluziile erau halucinante: tehnic era posibil să fi avut afectată capacitatea de a conduce, dar practic nu. Există posibilitatea să fi consumat substanțe interzise, dar testele nu au indicat prezența lor.

Probabil, portarul ar fi avut o poziție mai fermă dacă cineva s-ar fi gândit să-l întrebe. Nu-i ușor să-ți petreci viața între coperțile unui dosar penal care se îngroșa cu fiecare termen. George împlinise 28 de ani.

Într-o zi, i-au spus că are cancer. Așa, pe nepusă masă. Iar doctorii ăștia nu erau nehotărâți ca medicii legiști. Ți-au spus că ai cancer, atunci ai cancer!

Cum să te iei de păr cu moartea la 28 de ani? Chiar se terminaseră toți bolnavii și toții bătrânii din lume? S-a luptat din răsputeri și a învinso. Cu ochii înfipți în fundul capului, încercuiți de umbre vineții, George era dovada vie a victoriei voinței asupra trupului.

Dumnezeu începea să-l iubească. Prima instanță l-a găsit nevinovat – nu existau probe că ar fi săvârșit vreo infracțiune. Într-un final, sub povara amenzii, Institutul de Medicină Legală spusese negru pe alb că nu i-a fost afectată capacitatea de a conduce și nu se poate stabili dacă a consumat sau nu substanțe interzise.

Împins de la spate de nemărginita sete de viață și de curajul de a fi înfrânt moartea, George a declarat apel.

La primul termen de judecată în apel, procurorul de ședință, într-un act de curaj cum rar mai întâlnești, a cerut achitarea, motivând că fapta nu există. Sala s-a cutremurat sub auzul acestor vorbe. Apărarea triumfa, numai judecătorul....Ei da, judecătorul este, de fapt, eroul acestei povestiri.

Cererea procurorului îi încurca firele logicii în care judecase și condamnase toată viața lui. Se simțea prins ca într-o cursă și trebuia să recunoască ceva în care el nu credea – că există și oameni nevinovați.

- Domnule procuror, sunteți sigur că cereți achitarea pe litera a?

- Da, domnule președinte.

- Probe.

- Nu avem.

- Adică ne judecăm azi? A tresărit îngrozit judecătorul.

O scurtă descriere a acestui personaj, că parcă simt cum îmi ard degetele dacă tac. Extrem de cunoscut și temut, datorită aroganței și a lipsei de achitări din palmares.

Pentru acest judecător condamnarea este unica țintă a vieții, iar pedeapsa îi provoacă, probabil, o plăcere nespusă. Uneori, cred că e conștient de dezgustul pe care îl provoacă și tocmai asta îl încântă nespus.

Poate că nu e lipsit de calități, dar chiar și cele mai pozitive lucruri la el capătă aspect monstruos. Un Quasimodo moral, vorba poetului.

Uneori, mi-l imaginez seara cum își aranjează pătura, se închină cu evlavie (nu știu cui), se culcă liniștit și cuminte, cu sufletul împăcat că a trimis toți infractorii la pușcărie.

În sală e mereu iritat și dezechilibrat, pune întrebări scurte, pripite, fără să-i pese de răspuns.

La primul termen, George, abia ieșit din spital, ceruse termen.

- Ce-ai făcut trei luni de n-ai avut timp?

- Am avut cancer și...

- Lasă asta. Ia zi, faci un test poligraf?

- Domnule președinte, inculpatul face chimioterapie. Cred că nu avem nevoie de poligraf când concluziile IML -ului sunt mai mult decât clare.

- Lăsați, domnule avocat, că m-am interesat eu și se poate face testarea chiar dacă ai cancer. Condiția e să fii viu, nu sănătos! Cancerul te scapă de viață nu de judecată. Și râde grosolan și cinic.

- Dacă trebuie, îl fac, a rostit cu voce stinsă inculpatul.

- Domnule președinte, intervine și procurorul, apreciez excesivă această solicitare din partea Curții.

- Și dacă eu demonstrez că minte? Ce faci atunci, domnule procuror? Cu atitudini ca a dumitale se umple strada de infractori...