Campionatul României, aproape de colaps. Situația devine dramatică de la zi la zi

Echipa de fotbal FCSB

Există șanse să se repete scenariul din primăvară, care a afectat tot programul.

După ce și-a întrerupt activitatea în primăvară, din cauza pandemiei de coronavirus, campionatul românesc este în pericol să repete această experiență. Sunt tot mai multe formații care se confruntă cu cazuri de COVID-19 și tot programul ar putea să fie dat peste cap. Sunt mari șanse ca LPF să decidă întreruperea competiției. UTA și Poli Iași sunt ultimele echipe care au fost lovite de coronavirus. Vineri, fiecare dintre aceste două cluburi a anunțat că are câte trei cazuri confirmate.

La formația arădeană, Florin Ilie, Dragoș Balauru și Marius Tomozei au fost depistați pozitiv, iar antrenorul Laszlo Balint nu îi va putea folosi la meciul cu Hermannstadt programat duminică.

La ieșeni, doi seniori și un junior au coronavirus și tehnicianul Daniel Pancu nu îi ia în calcul pentru jocul de sâmbătă cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Conform gsp.ro, în prezent sunt și alte cluburi din Liga I care au probleme din cauza pandemiei.

Și conducerea Craiovei a fost lovită de coronavirus 

Chindia Târgoviște anunțat, joi, că trei fotbaliști de la prima echipă au fost testați pozitiv. În aceeași situație se află un antrenor de la Centrul de Copii și Juniori și un fotbalist de la echipa U17.

La Hermannstadt a fost testat pozitiv un jucător în urmă cu două zile. Identitatea fotbalistului nu a fost făcută publică.

La CS „U” Craiova sunt infectați George Cîmpanu și Ștefan Vlădoiu, care au fost convocați la echipa naționala de tineret. Pozitiv este și un membru al staffului auxiliar. La olteni, în ultima vreme au fost depisați pozitiv antrenorul Cristiano Bergodi, patronul Mihai Rotaru, dar și președintele Sorin Cîrțu.

La FC Voluntari sunt de asemenea probleme, dar doar la nivelul echipei a doua, acolo unde șase jucători au contractat coronavirus. În Liga I, probleme mari din cauza infectării au mai avut FCSB, Dinamo și CFR Cluj.