Cum încearcă Primăria Sectorului 3 să renunțe definitiv la chiștoacele aruncate pe jos

Cum încearcă Primăria Sectorului 3 să renunțe definitiv la chiștoacele aruncate pe jos

Unii fumători din Capitală vor avea o surpriză atunci când își vor lua o pauză de țigară pe străzile Sectorului 3. Administrația va amplasa recipiente de colectare a resturilor provenite din produsele de tutun.

300 de scrumiere vor fi amplasate în puncte cu circulație intensă din Sectorul 3, urmând ca în viitor, campania să fie dezvoltată și în alte zone. Mucurile de țigară vor fi colectate selectiv și valorificate energetic.

„Este esențial să avem un stil de viață sănătos, să facem mișcare, să ne alimentăm adecvat și să încercăm pe cât posibil să eliminăm factorii dăunători din obiceiurile noastre. Sigur, fumatul este un obicei de evitat. Dacă alegerile personale sunt... personale, în schimb păstrarea curățeniei ne privește pe toți cei care ne dorim civilizație", au declarat reprezentanții Sectorului 3.

Este prima oară când se implementează un astfel de sistem modern de colectare a resturilor de țigarete, care vor fi transformate „în ceva util”, spun inițiatorii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Între timp, primarul Sectorului 3 îi „arde” cu amenzi pe cetățenii săi dacă aruncă chiștoacele pe jos. De altfel, și în celelalte sectoare ale Capitalei se aplică amenzi pentru același obicei necivilizat.