Evenimentul Zilei > Social > CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Scandalul vaccinului antigripal s-a transformat într-o mare anchetă
CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Scandalul vaccinului antigripal s-a transformat într-o mare anchetă

CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Scandalul vaccinului antigripal s-a transformat într-o mare anchetă

Peste trei milioane de lei s-au dus pe apa Sâmbetei, după ce vaccinurile de la Institutul Cantacuzino au fost refuzate pe piaţă. Premierul a trimis Corpul de Control, ministrul Sănătăţii a sesizat Curtea de Conturi, iar pacienţii vor ancheta Parchetului.

Ziua de ieri a fost una fierbinte pentru Institutul Cantacuzino din Capitală. Ministrul Sănătătăţii, Eugen Nicolăescu, l-a demis pe directorul unităţii, dr. Aurelia Drăghici. Scandalul a pornit de la refuzul Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) de a da aviz de punere pe piaţă a vaccinului antigripal produs la Cantacuzino.
Plin de endotoxine
Preşedintele ANM, Marius Savu, a explicat că vaccinul în cauză nu poate fi comercializat, întrucât nivelul de endotoxine depăşeşte limita admisă. Reprezentanţii ANM au argumentat că, pentru reverificare, vaccinul antigripal de la Cantacuzino a fost trimis pentru testare şi Agenţiei Franceze a Medicamentului care a comunicat pe 31 ianuarie că acesta nu e conform normelor. Mai exact, are 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100, limita normală pentru un produs conform. Al doilea test de reconfirmare a arătat acelaşi lucru. Această cantitate mare de endotoxine ar duce la efecte secundare importante, de tipul febră, vărsături şi, mai rar, şoc anafilactic, susţin reprezentanţii ANM.
Din punctul lor de vedere, în acest moment, Institutul Cantacuzino are în stoc 400.000 de doze de vaccin bun de aruncat la coş. "Noi nu am aprobat eliberarea seriilor, atât depindea de noi. Mai departe nu mai avem ce face. Produsul nu poate fi pus pe piaţă, producătorul decide dacă îl distruge sau nu", a spus Anca Cupariu, purtătorul de cuvânt al ANM.

  • Ponta a trimis Corpul de Control la Institutul Cantacuzino. Directoarea a fost demisă. Fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu o acuză că "e necinstită"

Nicolăescu pretinde că e bun
În opinia lui Eugen Nicolăescu însă, vaccinul care se află în centrul scandalului nu este chiar atât de toxic şi ar putea fi folosit în caz de epidemie. Ministrul a declarat că într-o astfel de situaţie nu ar ezita să se injecteze cu o doză. Însă, în condiţiile în care campania de imunizare tocmai s-a încheiat, iar termenul de valabilitate al unui astfel de produs este de şapte luni, este greu de crezut că vreo fiolă din acest vaccin va mai fi folosită vreodată.
Anchete şi sesizări
În locul fostei directoare Drăghici, Nicolăescu l-a numit pe Radu Iordăchel, demis la rândul lui tot de acelaşi ministru, în toamna anului trecut. Nicolăescu a spus despre Drăghici că ar fi "necinstită" şi că ar fi făcut presiuni la minister pentru ca ANM să grăbească autorizaţiile de punere pe piaţă. Medicul Drăghici, pus în funcţie la 22 octombrie 2013, a ripostat la rândul ei, susţinând contrariul. Joi seară, Nicolăescu a sesizat Curtea de Conturi în speranţa că aceasta va face lumină asupra modului în care banii au fost cheltuiţi. Şi premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că va trimite Corpul de Control la Institut.
Noul director, precum şi directoarea demisă, nu au putut fi contactaţi pentru a exprima o părere. Pentru imunizarea antigripală din acest an, Ministerul Sănătăţii a cumpărat 600.000 de doze de vaccin din import, a 12 lei fiola, faţă de 8 lei fiola, cât ar fi costat cel autohton.

  • Război pe vaccinul produs la Cantacuzino. Agenţia Medicamentului spune că e toxic, Ministerul, dimpotrivă

Directorul demis din funcţie era ginecolog
Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, susţine că în spatele acestui scandal ar putea sta atât o eroare de management, cât şi un posibil sabotaj. "La cârma Institutului trebuia numit un specialist în vaccinuri, ori doamna Drăghici este ginecolog. Ea a fost numită prin derogare de la lege, exact într-o perioadă în care trebuiau pregătite vaccinurile, adică în toamna trecută", a explicat Barbu.
El a declarat că nu exclude un posibil sabotaj al producţiei de vaccinuri, motiv pentru care i-a cerut lui Iordăchel ca, pe viitor, să aibă în vedere securizarea loturilor şi înregistrarea lor, precum şi monitorizarea persoanelor implicate în producţie: "L-am rugat să facă o anchetă internă şi să facă sesizare şi la Parchet, pentru că aceia care au lăsat produsul să se contamineze pe fluxul tehnologic trebuie să răspundă penal, indiferent dacă a fost o neglijenţă sau a fost cu intenţie".
Studiul clinic, la finalul lui februarie
La începutul acestui an ministrul se lăuda că românii vor fi imunizaţi în această iarnă cu ser autohton. Însă şefii de la Cantacuzino au început studiul clinic târziu, astfel că rezultatele sunt aşteptate pentru finalul lui februarie. Liniile de producţie a vaccinurilor de la Cantacuzino au fost închise în 2012, pentru că nu corespundeau normelor UE.
CITIȚI ȘI:

  • CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". Analizele pentru TBC sunt realizate în două luni, în loc de două săptămâni
  • SPITALE UCIGAŞE: "O perfuzie greşită, făcută la boli infecțioase, mi-a omorât copilul" | CAMPANIA MEDICUL DE GARDĂ
  • CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". Cum fură spitalele asigurările ca să supravieţuiască
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: