Căminele groazei. De ce nu știau familiile ce se petrece în azile

Căminele groazei. De ce nu știau familiile ce se petrece în azileSursa foto: INQUAM_Photos

Este interesant de văzut cum ajungeau bătrânii și tinerii cu dizabilități neurologice și psihice în cele trei cămine din județul Ilfov și cum de acceptau familiile lor să fie internați în aceste locuri care s-au dovedit mizerabile. De toate acestea se ocupa rețeaua constituită și care, fără îndoială, avea sprijinul unor autorități locale și politice.

Conform anchetei procurorului, totul în organizarea unui cămin-azil era nelegal. S-au obținut autorizări fără organizarea de licitații potrivit legii, ci preferențial. S-au falsificat cererile unor beneficiari de instituționalizare, s-a declarat în fals despre condițiile prevăzute de lege, despre numărul persoanelor instiuționalizate, „provenite de la direcțiile de asistență socială de la nivelul U.A.T. locale și județene din zona București-Ilfov”.

Cele mai multe dintre aceste fapte beneficiau de „sprijinul funcționarilor publici cu atribuții în managementul, monitorizarea și controlul serviciilor sociale oferite pentru persoane adulte cu dizabilități din cadrul D.G.A.S.P.C., dar și a funcționarilor din cadrul A.J.P.I.S. Ilfov, care i-au sprijinit în obținerea și reînnoirea acreditărilor ca furnizori de servicii sociale și a obținerii/prelungirii licențelor de funcționare, fără ca centrele de îngrijire să respecte condițiile prevăzute de legislația primară și secundară în materie”.

Rețeaua de infractori știa bine ce să aleagă. Marea majoritate a persoanelor recrutate de membrii grupărilor infracționale erau persoane adulte cu dizabilități psihice și somatice grave și accentuate, încadrate în diferite grade de handicap, persoane cu necesități de asistență personală permanentă, care din cauza afecțiunilor nu au reprezentarea de multe ori a abuzurilor fizice/sexuale și tratamentelor inumane sau degradante la care erau supuse.

Aceste persoane beneficiau de pensii sociale și de handicap, în total de peste 2.300 de lei lunar, iar restul până la aproape 7.000 de lei era completat de familia pacientului. Unii dintre bolnavi, foarte puțini însă, aveau și pensie pentru o perioadă lucrată sau pensie de urmaș. Centrul, însă, deși privat, era considerat de utilitate publică și primea subvenție de la autoritățile locale. Unul dintre centre încasa 30.000 de euro lunar de la D.G.A.S.P.C sector 3.

Familiile erau mințite despre condițiile oferite bolnavilor

Procurorul invocă în actul de acuzare și faptul că membrii rețelei din jurul căminelor induceau în eroare aparținătorii pacienților cu privire la condițiile oferite. Ca să nu fie descoperiți că au mințit, au limitat vizitarea persoanelor găzduite în centre de către familii sau rude. În acest sens, „membrii grupului infracțional au încheiat contracte, sens în care au operaționalizat un mecanism de limitare a contactului aparținătorilor cu beneficiarii prin folosirea pretextului epidemiologic, dar mai ales a unor metode de inducere în eroare a aparținătorilor cu privire la condițiile reale în care erau ținute rudele acestora, menit să mușamalizeze situația și să nu ridice suspiciuni pentru aceștia”, se arată în referatul DIICOT.

Cine erau pacienții din cămine

Anchetatorii au identificat și cine erau persoanele din cele trei centre și au explicat și de ce nu prea aveau parte de sprijinul familiilor sau rudelor. De acești factori prielnici au profitat membrii rețelei de ticăloși.

Iată ce a condus la dezvoltarea atrocităților comise:

*vulnerabilitatea persoanelor internate, care din cauza vârstei înaintate și a diferitelor afecțiuni cronice nu mai au discernământul păstrat în totalitate, nu mai sunt orientate temporal și spațial, nu mai cunosc elemente cu privire la viața personală sau propria condiție medicală, nu se pot îngriji singure, în unele cazuri nu se pot deplasa decât cu ajutor.

*uneori nici nu au mijloace financiare suficiente pentru a își asigura condiții de trai decente, reprezentând cazuri sociale, majoritatea acestor persoane având venituri mici sau inexistente.

*uneori nu mai dețin locuință proprie, sau nu au rude care să le acorde sprijin în cadrul familiei ori, în alte cazuri, aparținătorii acestora nu mai doresc să se preocupe de îngrijirea bolnavilor.