Camerele de viteză, spaima șoferilor. Nicio șansă de scăpare: și fața conducătorului se vede
- Antonia Hendrik
- 12 ianuarie 2025, 06:05
Camerele de viteză au fost deja activate pe două autostrăzi. Ele vor fi vizibile pe marginea drumului și vor funcționa automat, înregistrând toate vehiculele care depășesc limita de viteză, dar și fața conducătorului auto, a explicat Bogdan Oproiu, comisar adjunct la Direcția Rutieră.
Camerele de viteză arată imaginea clară a mașini și a șoferului
Bogdan Oproiu confirmă faptul că ne aflăm deja într-o „perioadă ne aflăm într-o etapă de debut a sistemului, a proiectului pe care îl avem în desfășurare. Vom întâlni în zilele următoare și în perioada următoare dispozitivele radar pe Autostrada A1, tronsonul București-Pitești, pe A2 București-Constanța și pe DN2, pe raza județului Vrancea”.
Bogdan Oproiu a mai menționat că „ funcționează și va funcționa în sistem automat, ceea ce presupune că toate vehiculele care vor fi înregistrate cu viteză peste limita legală pentru tronsonul respectiv de drum vor fi înregistrate, toate înregistrările făcute de aparatură, dar vor fi apoi verificate de către colegii mei din Centrul de Management al Traficului. Vor fi notificați proprietarii vehiculelor pentru a ne comunica cine a condus autovehiculul în cauză”.
Ce se întâmplă cu imaginile de pe camere
Bogdan Oproiu a explicat, de asemenea, ce se întâmplă cu imaginile, în cazul în care amenzile sunt contestate de către conducători. Mai exact,comisar adjunct de la Rutieră a explicat că „informațiile se descarcă la câteva ore, în fiecare zi.
Sursa foto: Poliția Română/Facebook
Informațiile se descarcă după fiecare serviciu, polițistul, după ce a lucrat cu el, descarcă datele. Notificăm proprietarii, aceștia obligația să ne transmită datele pentru a identifica conducătorul auto pe care ulterior, de asemenea îl verificăm și îi trimitem direct procesul verbal”.
Camerele de viteză au o calitate HD a imaginilor
Bogdan Oproiu a mai precizat că „aparatul radar are o calitate HD a imaginilor. Tot ceea ce înregistrează, odată ce a fost validat de către polițistul rutier, reprezintă că avem o imagine clară, inclusiv asupra conducătorului auto și astfel prin procedurile specifice poliției putem clarifica cu exactitate dacă persoana din baza de date și bineînțeles în baza în bazele de date avem imaginea persoanei respective. Ele se compară. Dacă sunt aceleași, procesul verbal va fi întocmit, dacă nu, urmează o altă procedură”.
Vitezomanii mai trebuie să știe că poliția nu trimite acasă imaginile. „Imaginile se transmit instanțelor de judecată, în cazul în care persoana care pe care noi am sancționat-o de pune plângere contravențională, iar imaginile pe care le prelucrăm corespund”, a concluzionat Bogdan Oproiu într-o intervenție la Digi24.