- Când ți-am tăiat moțul, în loc să alegi un obiect de pe tavă, i-ai smuls nașei lănțișorul de la gât. - Ha, ha, am știut de mic ce vreau. - Să zicem că te-am împins necuratul, iar tu nu te-ai opus. - Mamă, eu nu-s făcut pentru muncă. - Te joci cu focul, Cristi. Sunt bătrână, nu vreau să te văd în pușcărie. Ți-ai luat nevastă, așezați-vă la casa voastră. - Ca să mă așez îmi trebuie casă, mamă. - Am vorbit cu taică-tu să vă dăm casa noastră ca dar de nuntă.

Cristi avea 38 de ani și nu muncise o zi în viața lui. Deprins cu furtișagul de mic, trăise din banii părinților și din micile înșelătorii la care se deda fără nicio frică. Ajuns la școală, nu prea s-a împrietenit cu învățătura, ci doar cu bunurile colegilor pe care și le însușea periodic.

Ca prin minune, codul penal îl ocolise până la 23 de ani, nici el nu-și explica cum. Clonase carduri, furase portofele, bătuse oameni nevinovați pe care-i tâlhărise, pe scurt, avea un cazier gros cât o carte de telefoane. Doar că oamenii legii nu-l aflaseră.

Pe la vreo 28 de ani se îndrăgostise de o avocată din oficiu, chemată să-l asiste într-un dosar de înșelăciune. Și de data asta norocul chior, karma bună, soarta și-au dat mâna și l-au salvat.

- Numele meu este Maria Nedelcu, sunt apărătorul tău din oficiu.

- Scap de porcăria asta? Că data trecută procurorul mă amenința că iau 10 ani în instanță.

- Încercăm.

- Am încredere în tine că mă salvezi.

După șase luni, cei doi se căsătoreau. Și acum să ne întoarcem la momentul în care maică-sa îl plictisea cu așezatul la casa lui.

- Mamă, am vorbit cu Maria despre casă și a găsit ea un notar. Și ca să vezi ce băiat bun ai, eu zic să vă păstrați tu și cu tata dreptul de uzufruct.

- Adică ce înseamnă asta?

- Adică să locuiți până la moarte în casa asta, iar noi n-o putem vinde decât cu acordul vostru.

În nicio săptămână contractul de vânzare cumpărare se încheia. Cristi și soția lui Maria erau proprietari. Au mers să sărbătorească, iar Cristi era cuprins de o bucurie de neînțeles. Pasămite avea el un gând ascuns.

- Îmi spui și mie de ce ești așa de vesel? L-a întrebat Maria.

- Mă tot gândesc la ceva. La ce am putea obține de pe urma acestei case.

- Păi cam nimic până nu mor ai tăi.

- Vezi, aici greșesti. Ești prea corectă. Știu niște oameni care dau bani cu camătă dacă le aduci garanții. Putem începe o afacere, ceva.

- Și ce garanții avem noi? Nu poți să vii cu casa dacă ai tăi au dreptul de uzufruct. Nu știu ce ți-a venit cu uzufructul ăsta.

- Iar ești un om corect, dar păgubos.

Tocmai ăsta a fost planul meu – să garantez împrumutul cu casa, iar cămătarii să nu o poată vinde pentru că ai mei au acest drept de uzufruct.

- Pricepe că nu se poate. Dreptul de uzufruct se înscrie în cartea funciară. Vede oricine.

- Mai bine mă făceau avocat. Ascultă și învață: facem o declarație din partea părinților că renunță la dreptul lor. Cu declarația asta, mergem la cadastru, o înregistrăm și gata, suntem doar noi proprietari.

- Asta puteam să facem de prima data. Să ne vândă pur și simplu, fără niciun uzufruct.

- Stai că n-am terminat. După ce avem declarația de renunțare, mergem la cămătari și le arătăm contractul – uitați, asta e casa, e liberă de sarcini. Ăștia ne dau banii și punem o ipotecă pe imobil, ca să creadă fraierii că pot să îl execute dacă nu plătim.

- Păi chiar îl pot executa dacă nu plătim. Genial plan, ce să zic!

- Femeie, taci. Să zicem că eu nu plătesc, iar ei încep executarea silită. Iar acum vine partea frumoasă.

Nu vă divulg planul așa, deodată, ca să-l vedeți direct în acțiune.

- Mamă, mâine trebuie să îl iei pe tata să mergem la notar să dați declarația aia de renunțare.

- La ce oră?

- Mai spre finalul programului, că toată lumea e obosită.

A doua zi, Cristi și părinții lui, însoțiți de Maria, au intrat în biroul notarului :

- Mai întâi trebuie să completați o cerere, le-a spus secretara celor doi părinți.

- Îi ajut eu că și-au uitat ochelarii acasă, a intervenit Cristi.

S-au semnat documente, s-au scris cereri, declarații, în 20 de minute treaba era încheiată. Notarul a verificat totul și i-a pus pe oameni să semneze. Fiind ora închiderii, toată lumea stătea cu ochii pe ceas.

- Uite,mama, aici trebuie să semnezi, se auzea vocea lui Cristi. Hai că te ajut eu că n-ai ochelari. Tată, tu te descurci?

- Nu prea, că nici eu nu văd.

I-au mulțumit notarului pentru bunăvoița de a-i primi la o oră târzie și au cerut detalii în legătură cu radierea dreptului de uzufruct din cartea funciară.

- Pot veni eu după hârtii să nu-i mai car pe ai mei? A întrebat Cristi.

- Sigur.

Peste o săptămână erau la cămătari cu contractul curat, liber de orice sarcină.

- Cât vă trebuie ? - 50.000 de euro, a răspuns Maria.

- Cam mulți bani.

- Casa asta valorează de patru ori mai mult,deci sunteți acoperit. Facem o ipotecă și n-aveți nicio grijă.

Când au văzut ei cu câtă ușurință se pot obține bani nemunciți, după nicio lună au ajuns iar la același cămătar .

- Ne mai trebuie 20.000 de euro.

- Sper că știți în ce vă băgați, i-au avertizat părinții lui Cristi. Eu n-am chef să ajung la pușcărie din cauza voastră.

Dar banii se duc la fel de repede cum vin, iar planurile celor doi încă așteptau să se împlinească.

- Maria, aseară la poker am convins un fraier să cumpere casa. Am avut numai cărți proaste, n-aveam ce să fac.

- Ești nebun? E ipotecată.

- E tovarăș de al meu, i-am zis să mă lase trei luni. Mi-a dat și un avans de 20.000 de euro ca să fie sigur.

- Și ce faci când trec alea trei luni?

- O să-i dau banii înapoi și îi zic că n-o mai pot vinde.

Numai că viitorul proprietar aflase de casa ipotecată mai înainte de împlinirea celor trei luni, iar Cristi s-a trezit amenințat și încolțit :

- Îți rup picioarele, nu te juca cu mine. Dă-mi înapoi cei 20.000 de euro plus cei 30.000 de euro pe care i-ai pierdut la cărți.

- Îți fac plângere penală pentru ameințare, i-a tăiat-o Cristi. Te-am înregistrat și am și martori că m-ai amenințat și mai și înșelat la cărți.

- Ce mă?

- Cum auzi. Soția mea e avocat, are totul pregătit.

- Mă nenorocitule, nu scapi tu de mine așa ușor. O să-ți fac viața un iad.

Evident că eroul nostru n-avea nici cea mai mica intenție să restituie cei 20.000 de euro primiți ca avans pentru casă. La fel cum puțin îi păsa de banii luați de la cămătar. N-aveau decât să execute casa.

Poate vă întrebați cum dormea noaptea? Destul de liniștit și fără griji.

Într-o dimineață, în cutia poștală a părinților a aterizat o scrisoare recomandată – o somație de la biroul unui executor judecătoresc, prin care li se aducea la cunoștință că un judecător hotărâse să vândă casa în contul datoriei de 70.000 euro luați de la cămătari.

- Alo, Cristi, am primit scrisoare de la executor. Ce fac ?

- Știu mama, stai liniștită. Măine dimineață vine Maria și mergeți cu ea la parchet. A pregătit ea toate actele.

- Eu zic să treceți în seara asta pe la noi să ne explice exact ce trebuie să zicem la procurori, acolo.

Ce trebuia să spună cei doi părinți: că au fost înșelați de niște cămătari care au falsificat la notariat niște declarații de renunțare la dreptul de uzufruct, că ei nu au știu de acele declrații de renunțare decât când au primit somația de executare silită, că sunt bătrâni și o să ajungă pe drumuri.

- Și dacă ne întreabă cum ajuns buletinele noastre la notariat ce le spunem? a întrebat tatăl lui Cristi.

- Le spuneți că au dispărut din casă. Că voi nu ați renunțat niciodată la dreptul de uzufruct și că nu ați știut că există ipotecă pe casă.

- Dar Cristi, tu ai făcut împrumuturile folosindu-te de declarațiile alea false, cum să zicem că n-am știut? Nu îți facem ție rău? Dacă își amintește notarul că am fost la el la birou, ce ne facem?

- Nu vă faceți griji, am și eu varianta mea. Notarul n-o să-și amintească că a trecut o grămadă de timp de atunci. Și chiar dacă își amintește, voi nu ați semnat nimic acolo. E doar scrisul meu și al Mariei.

A doua zi erau la parchet să înregistreze o plângere penală pe numele notarului și al cămătarului de la care luaseră banii.

Cristi, la rândul lui, s-a plâns că cel de la care luase banii i-a cerut actele de identitate ale părinților ca să rezolve cu dreptul de uzufruct.

- Dar când v-a dat contractul fără ipotecă nu v-ați pus întrebarea ce s-a întâmplat cu dreptul părinților? l-a întrebat procurorul.

- Sincer, nu. Nu prea mă pricep eu la lucrurile astea. Inițial am crezut că i-a convins pe ai mei să renunțe din proprie inițiativă. După care m-a sunat mama disperată că îi execute casa și ea nu știe nimic. Atunci am realizat că am fost înșelat.

- Dar ați împrumutat 70.000 de euro de la omul acesta și nu i-ați restituit. Eu aș zice că erați cel mai interesat să se anuleze ipoteca.

- De fapt am luat doar 10.000 de euro, restul e dobânda pe care mi-o cere ilegal.

- Notarul e de vină, vă zic eu, s-a băgat în vorbă mama lui Cristi. Noi n-am semnat nimic, faceți o expertiză să vedeți.

Zece ani de zile dosarul s-a plimbat pe la toți procurorii curții de apel, iar în final, marea majoritate a faptelor s-au prescris.

Nimeni nu a luat măcar în calcul vinovăția lui Cristi ori complicitatea soției și a părinților. Toată lumea s-a concentrat pe notar și pe cămătarul care își pierduse orice șansă să își mai vadă banii.

S-a dispus și o expertiză în cauză, s-a stabilit că nu părinții semnaseră declarațiile de renunțare la dreptul de uzufruct. Și cam atât – liniște și pace.

Disperat, notarul și-a angajat un expert care a scris negru pe alb că scrisul de pe cele două cereri aparține lui Cristi și soției sale. Pe cine a interesat ? Pe nimeni. Poate doar pe voi, cititorii.

Singurul trimis în judecată a fost notarul – Cristi și părinții acestuia sunt părți vătămate în cauză și cer chiar daune morale pentru trauma suferită.

Judecătorul a simțit cine e vinovat, dar codul de procedură penală nu-i dă voie să extindă cercetările.

Mâinile îi sunt legate. Justiția e încătușată, dreptatea nu există.