Călin Georgescu, declarație ciudată în față la IPJ Ilfov: Rechizitoriul este un discurs

Călin Georgescu, declarație ciudată în față la IPJ Ilfov: Rechizitoriul este un discursCălin Georgescu. Sursa foto Arhiva EVZ

Fostul candidat la Președinție, Călin Georgescu, a declarat că rechizitoriul în care a fost trimis în judecată, pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, este „un discurs”. Politicianul a făcut declarația la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, unde a mers pentru a semna controlul judiciar impus în dosarul său.

Zeci de simpatizanți s-au adunat în fața instituției, în ploaie, scandându-i numele. Forțele de ordine au delimitat zona cu garduri metalice, pentru a evita incidente. Georgescu nu a făcut declarații la intrarea în sediu.

Călin Georgescu a declarat, la ieşirea din sediul IPJ Ilfov, că rechizitoriul de ieri este un discurs. Iar dosarul ca atare e o copie la indigo a dosarului din 2016 a preşedintelui american Donald Trump.

„Rechizitoriul de ieri este un discurs. Atât. Iar dosarul ca atare e o copie la indigo a dosarului din 2016 al preşedintelui Trump, cu aceleaşi acuze, doar s-au schimbat actorii. Şi aşa cum s-a dovedit adevărul şi s-a arătat adevărul în dosarul preşedintelui Trump, aşa se va arăta adevărul aici”.

Călin Georgescu a invocat milioane de Iuda

Călin Georgescu și-a continuat discursul: „O țară dăinuiește prin cei curajoși care îndrăznesc și se sting prin cei lași care se vând lui Iuda. Acum 2000 de ani era un Iuda, acum sunt milioane. Vinovăția creează minciună, iar minciuna creeează șantajul care conduce această țară. În 2025, 10 septembrie oligarhia globalist-sorosistă a înlocuit argumentul cu glonțul

Charlie Kirk e un erou nu doar al națiunii americane, ci al întregii lumi. A fost ucis de ideologia anti-om. Este rezultatul acțiunii oligarhiei globalist-sorosiste. Deocamdată în România oligarhia globalisto-sorosistă recurge la justiție, pe care o instrumentalizează asemenea unui glonț cu scopul înlăturării mele
De ce se dorește înlăturarea mea: Pentru că eu îmi doresc fericirea prosperitatea și demnitatea poporului meu, iar ei știu că vreau și pot face asta. Pentru că eu vreau ca România să devină placa turnantă a Europei, centrul deciziilor și nu periferia slugilor. Pentru că eu doresc scoaterea României din mizeria economică în care a fost adusă de această oligarhie globalistă-sorosistă. Pentru că eu vreau reforma morală a națiunii române și unirea celor două Românii, cea din afara granițelor și cea din interiorul granițelor. Eu nu renunț la adevăr indiferent de preț. Voi plăti chiar și prețul glonțului”, a declarat Călin Georgescu.

Dosarul penal și acuzațiile

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și pentru comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale).

În 4 august 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a schimbat încadrarea juridică a faptelor. Dacă inițial Georgescu era acuzat de instigare, procurorii au reținut ulterior forma de complicitate, considerată mai aproape de realitatea probelor administrate.

Alături de mercenarul Horațiu Potra și alți 20 de inculpați

În același dosar au mai fost trimiși în judecată 21 de inculpați. Printre aceștia, mercenarul Horațiu Potra, aflat sub mandat de arestare preventivă în lipsă. Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, operațiuni ilegale cu articole pirotehnice și instigare publică.

Parchetul ÎCCJ precizează că „urmarea imediată a acțiunilor inculpaților a constat în punerea în pericol a securității naționale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituțională, precum și pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condițiile legii”.

Întâlnirea de la Ciolpani dintre Călin Georgescu și Horațiu Potra

Procurorii arată că, în dimineața de 7 decembrie 2024, la o zi după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Georgescu s-a întâlnit în condiții de clandestinitate cu Horațiu Potra. Întâlnirea a avut loc la un complex de echitație din Ciolpani, județul Ilfov.

Potra, cu experiență în zone de conflict internațional și cunoscut pentru acțiuni de recrutare paramilitară, îl sprijinise pe Georgescu inclusiv în campania electorală. La Ciolpani, cei doi ar fi discutat un plan de acțiuni subversive, prin care grupuri paramilitare să deturneze manifestațiile pașnice anunțate în acea perioadă.

„Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și comportamentală dublată de manipularea emoțiilor colective, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, precizează rechizitoriul.

Planul paramilitar și arsenalul descoperit

Ancheta arată că Horațiu Potra ar fi coagulat un grup de 21 de persoane, cu pregătire militară, pe care intenționa să le aducă în Capitală. Conform procurorilor, acestea urmau să se deplaseze cu șapte autoturisme și să declanșeze proteste violente.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, polițiștii au organizat filtre în județele Ilfov și Dâmbovița, dar și în București. Mașinile grupului au fost oprite și controlate, iar în interior au fost descoperite arme albe, materiale pirotehnice și obiecte contondente:

  • cuțite tip briceag și pumnale;

  • topoare și cozi de topoare;

  • bastoane telescopice și boxuri;

  • spray-uri cu piper;

  • pistoale;

  • materiale pirotehnice cu potențial exploziv ridicat.

Procurorii susțin că arsenalul putea produce „pagube imense, răni grave și chiar deces”.

Mesaje alarmiste și comunicarea de informații false

Potrivit rechizitoriului, Georgescu ar fi contribuit la radicalizarea susținătorilor săi prin transmiterea de mesaje alarmiste. Printre acestea se numără îndemnuri publice pentru „continuarea votului”, considerate de anchetatori „manipulatoare și potențial destabilizatoare”.

Prin contactarea unui lider al unei organizații radical-naționaliste și prin comunicarea unor informații considerate false, Georgescu ar fi întărit „rezoluția infracțională” a lui Potra și a grupului paramilitar.

Reacția Ministerului Public

Ministerul Public a explicat într-un comunicat că acțiunile grupului reprezentau o amenințare directă la adresa ordinii constituționale și a siguranței naționale. Procurorii subliniază că obiectivul era „împiedicarea exercitării puterii legitime în stat și reconfigurarea ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept”.

Horațiu Potra ar căuta azil în Federația Rusă

Întrebat despre situația mercenarului, procurorul general al României, Alex Florența, a declarat că nu există „elemente concrete” privind locul unde se află acesta. Totuși, „sunt date certe” potrivit cărora Potra face demersuri pentru a obține azil în Federația Rusă.

Ne puteți urmări și pe Google News