Calendar Ortodox. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește astăzi, 20 februarie, pe preacuviosul Leon, episcopul Caraniei, făcătorul de minuni.
Calendar Ortodox. Sfântul Leon, episcopul Cataniei, a trăit în secolul al VIII-lea, fiind născut la Ravenna într-o familie de creștini bogați.
Datorită vieții lui fără de păcate, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască alegere, a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei, care se afla în insula Siciliei.
Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de îndrăznire şi strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de suflete, ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni.
Calendar Ortodox. Eliodor, vrăjitorul
Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului.
Și n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză. Faptul acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale.
Deci, mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis de a adus pe sfânt, şi i-au cerut să se roage pentru dânşii. Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni, nu numai în timpul vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă.
Sfântul Leon, Episcopul Cataniei, trece la Domnul în jurul anului 780.