Calendar creștin ortodox, 16 martie. Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul

Calendar creștin ortodox, 16 martie. Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul Sursa: Doxologia

Biserica Ortodoxă îl cinstește în fiecare an, la data de 16 martie pe Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul. Acesta fost un bărbat dintr-o familie bogată, dar a trecut prin chinuri groaznice din cauza iubirii pentru Hristos.

Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul a pătimit în vremea împăratului roman Dioclețian (284-305). Acesta a renunțat la averea familiei și s-a retras într-un sat îndepărtat, fugind din fața prigoanei dezlănțuite împotriva creștinilor. Și-a petrecut zilele într-o casă modestă, dar s-a bucurat de rugăciune și post.

Iubirea și credința erau cele mai importante pentru el. Ajuta săracii din puținii bani pe care îi mai avea . Necazul a început când soldații imperiali au venit pe urmele lui Sabin. Au întrebat toți oamenii din regiune unde se află.

După modelul lui Iuda Iscarioteanul, Sabin a fost trădat fix de omul pe care l-a ajutat de fiecare dată. A uitat de tot binele făcut și l-a pârât pentru două monede primite de la soldați. A fost adus în fața guvernatorului Arianus, despre care mai multe izvoare istorice atestă că a guvernat în Antinoe, principala cetate a Tebaidei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul nu a renunțat la credință și la iubirea pentru Hristos, iar guvernatorul a poruncit să fie torturat. Soldații l-au înecat în Nil.

Rugăciunea Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul

Troparul Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Sabin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm!

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ostenelile înfrânării curăţindu-ne ochii sufletului şi cu vărsare de lacrimi, să vedem înviat, cu cugetul nostru, pe Soarele slavei.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te, purtătorule de chi­nuri, la înălţimea cunoştinţei lui Hristos, cu cuget înţelept, ai părăsit înşelăciunea minciunii şi ai dobândit mărirea cerească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un alt râu de aur te-ai arătat în Egipt şi în lume, mu­cenice al lui Hristos şi vărsându-ţi sângele muceniceşte, Sfinte Sabin, ai adăpat pe oameni cu Dumnezeiasca cunoştinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel născut din tine, mai pre­sus de cuvânt, cu rugăciunile tale, Preacurată, umple de linişte vremea de faţă şi îndrumă pe cei ce te măresc pe tine, Ceea ce eşti fără prihană.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Doamne, ne întăreşte prin postire, ca bine să plăcem Ţie şi să împlinim cu osârdie voile Tale cele sfinte.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-te, mărite, cu platoşa Puterii celei nebiruite a lui Hristos, cu credinţa şi cu dragostea, biruitor te-ai arătat asupra vrăjmaşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu răbdarea ta ai clătinat temeliile înşelăciunii şi ai dărâ­mat în adâncuri altarele idoli­lor, Sfinte Mucenice Sabin, potrivit doxologia.