L-ați citit pe Mihnea Petru-Pârvu în paginile Evenimentului zilei? A fost un jurnalist extrem de talentat, care făcea din orice subiect o poveste savuroasă. Ba, nu! A fost un reporter excepțional. Așa îi plăcea lui să i se spună: reporter. Azi, eu, prietenii și colegii lui i-am fi spus ”La mulți ani!”, dacă nu ne-ar fi lăsat singuri.
Mihnea Petru-Pârvu la 52 de ani. Dacă Dumnezeu nu ar fi decis altfel, azi Mihnea ar fi avut o dimineață superbă. S-ar fi trezit în brațele femeii pe care iubea din toată ființa lui. ”Simo, n-aș fi crezut niciodată că la 51 de ani o să simt iar fluturi în stomac! O iubesc, am găsit ce n-aș fi crezut niciodată că o să se mai întâmple în viața mea. Simțim amândoi că ne-am găsit sufletul pereche și trăiesc ceva fantastic, ca la 20 de ani”, îmi mărturisea într-o efuziune sentimentală, anul trecut.
Este cea mai puternică amintire cu Mihnea din cei 25 de ani în care am împărțit și bune și rele în viața noastră de ziariști. Poate pentru că este ultima perioadă cu el, poate pentru că trăirile lui erau atât de intense și de emoționante și ne marcau fiecare convorbire telefonică sau mail transmis, așa a venit amintirea de azi.
Eram la început de pandemie și, ca atare, separați total. Lucram de acasă cu toții. Mihnea nu putea. El trebuia să fie pe teren, să-și facă reportajele prin care respira și el și personajele sale. Suferea când nu-i ieșea ceva cum ar fi vrut. Nu-i era teamă de Covid, dar își punea mască și mânuși când o lua la pas prin București din Oborul lui drag, în căutare de povești pentru cititori. În weekend, le oferea „prăjitura”: reportaje spumoase despre călătoriile lui pe mările și oceanele lumii. Jurnalist de cursă lungă. Un fost marinar veșnic îndrăgostit de mare și greu înțeles de mulți pentru pasiunea lui arzătoare pentru călătoriile cu vapoare de-a lungul globului pământesc. I-am fost de multe ori colac de salvare doar pentru că i-am înțeles dragostea intensă pentru tot ce însemna marină.
Avea planuri de călătorie pe mare și pentru 2020 și pentru 2021. Spunea că mai are doar două locuri de pe glob unde nu a fost cu vaporul. Râvnea la o nouă călătorie cu Bricul Mircea. Dar se îndrăgostise. Iubea teribil. Și chiar atunci a început să muște din el boala. Cumplite discuțiile din ultima perioadă cu el. Sfâșiitoare. Știam ce înseamnă diagnosticul, dar nu știam ce să-i mai spun ca să-i dau puterea să lupte. ”Simo, e nedrept. De ce acum? Am doar 51 de ani! Am o iubire imensă în mine. De ce acum?”.
Mihnea s-a stins în vară, pe 23 august și a fost înmormântat de ziua mea. Azi, 14 aprilie, ar fi fost ziua lui, ar fi împlinit 52 de ani. Dacă ar fi fost aici nu am fi avut cum să serbăm din cauza pandemiei. Dar ne-am fi amintit măcar de întrunirile noastre din vreo cârciumioară, cu prietenii și foștii noștri colegi Paul Apostol, Florin Manole, Bogdan Atanasiu. Am fi vorbit de Cristoiu, care l-a lăsat să plece pe mări, despre Magda Spiridon că îl boscorodea atunci când el n-avea chef să scrie despre „nimic”, dar care i-a fost aproape când a avut nevoie, despre Dan Andronic care „nu-i un patron rău, că a mâncat aceeași pâine cu noi”. Și sigur, sigur mi-ar fi povestit despre planurile lui de căsătorie, dacă între timp nu ar fi făcut-o.
Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu el. L-a vrut acolo Sus, să-i scrie mesaje de Lumină către credincioși, așa cum învățase Mihnea de la parintele Cărămizaru.
Materialele lui Mihnea Petru-Pârvu vor rămâne, însă, în amintirea celor care i-au apreciat condeiul
Recomandările noastre
