Cabana meteorologică de pe Vlădeasa, Cluj, mistuită de flăcări. Pagubele sunt uriașe

Cabana meteorologică de pe Vlădeasa, Cluj, mistuită de flăcări. Pagubele sunt uriașeSursa foto: ANM

Inceniul cuprinsese cabana când au ajuns, aseară, pompierii. Dezastrul era în derulare. Stația meteorologică și cabana de pe Vârful Vlădeasa au ars. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, pagubele materiale sunt foarte mari. Stația era modernizată cu aparatură de ultimă generație pentru vânt (direcție, viteză, rafală), presiune atmosferică, cantitatea precipitaţiilor atmosferice, temperatura aerului, umezeala aerului. Conform aceleași surse, condițiile de mediu au favorizat intensificarea vântului au dus la propagarea incendiului.

 Incendiu, la cabană și anexă, când au ajuns pompierii

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit  pentru limitarea efectelor unui incendiu. Flăcările au cuprins cabana și stația meteorologică de pe Vârful Vlădeasa. La fața locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor din cadrul Detașamentului Huedin și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca.

"Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa au acționat până la sosirea pompierilor pentru protejarea personalului cabanei și a stației meteo. Precum și pentru evacuarea bunurilor din cabană. Din nefericire, în momentul sosirii pompierilor cabana și anexa acesteia erau cuprinse în totalitate de flăcări. Extinderea ardeii a fost favorizată de vântul puternic care se manifesta la cota 1800”, a transmis ISU Cluj.

Pompierii protejează de incendiu rezervorul de combustibil

În prezent se acționează pentru protecția rezervorului de combustibil și a altor elemente din vecinătăți, astfel încât să se limiteze extinderea focarelor incendiului."Nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale în urma incendiului.Referitor la incendiul din seara de 24 Iunie 2025 de la stația meteorologică Vlădeasa vă informăm ca, pagubele materiale sunt din păcate foarte mari având în vedere efectele asupra cabanei și anexei. Condițiile meteorologice sub aspectul intensificărilor de vânt din zona au fost un factor favorizant în propagarea și extinderea focului", a transmis Agenția Națională de Meteorologie pe pagina sa de facebook.

Staţia meteorologicã Vlădeasa 1800 (altitudine: 1836 m) este o stație de munte din județul Cluj, situată în masivul montan omonim. Stația este amplasată în partea nordică a crestei masivului, orientată nord-sud și delimitată de versanți abrupți în partea de vest și est (Latitudine N 46º 46`, longitudine E 22º 47`, altitudine 1836 m).

Ne puteți urmări și pe Google News