Potrivit Mediafax, aflat la Cluj, miercuri, 8 aprilie 2020, ministrul civil (cel puțin oficial, în Regimul Iohannis, nu bag mîna-n foc că toți demnitarii sînt civili) al Sănătății a anunțat militarizarea unor spitale civile: 

„Acolo unde nu face faţă un management civil, cum a fost şi la Suceava şi la Deva, avem manageri civili care şi-au dat demisia după o săptămînă. Ori este o lipsă de autoritate, ori imposibilitatea de a-şi aplica planul de management și ne-a făcut să mergem pe un management al unor medici militari, în condiţiile în care rigurozitatea, păstrînd circuite civile, este cea care va da şi un management corect”.

Cazul Suceava n-a fost, așadar, o întîmplare. 

A făcut parte dintr-o politică, să-i zicem pas cu pas, a Guvernului PNL condus de Ludovic Orban de militarizare a Sistemului de sănătate. 

Motivul acestei politici angajate de regimul Iohannis?

Ne răspunde, ministrul zis și civil al Sănătății:

„Rămîne ca după tot acest management militar să putem acorda asistență medicală de specialitate și de specialitate tuturor pacienților”. 

Indiscutabil, în managementul unor spitale s-au descoperit mari slăbiciuni. Urgența din bătălia cu Pandemia reclamă o soluție rapidă în materie de îmbunătățire a organizării. Medicii militari aduc cu ei, desigur, mai multă disciplină în respectarea procedurilor.

Situația e temporară și după opinia mea ar trebui evitată pe cît posibil.

Din acest punct de vedere, mă așteptam ca Nelu Tătaru să înfățișeze apelarea la Armată ca o soluție de forță majoră. Era obligat la așa ceva de mai multe aspecte ale realității:

1. De însăși condiția sa de ministru al Sănătății. Domnia sa e ministrul Sănătății și nu al Apărării Naționale. Prin urmare de managementul spitalelor răspunde domnia sa și nu generalul Nicolae Ciucă. Dibăcia de ministru al Sănătății constă în găsirea managerilor civili ai spitalelor cu probleme, și nu în apelarea la Armată. Nu de alta, dar un astfel de exemplu, urmat de alți miniștri, peste domenii în care se manifestă probleme de management să ducă la punerea unor directori militari și la Filarmonică (avem doar Corul Armatei) și la Televiziune (avem doar Ora Armatei), ba chiar și la ziare (n-avem noi un Trust al Armatei, în care semnăturile încep de la colonel în sus?!) Soluția de a apela la Armată ridică o chestiune acută:

Dacă pentru a rezolva o problemă dificilă din Sistem, ministrul Sănătății, în loc să se zbată pentru a rezolva problema prin soluții civile, se adresează Armatei, atunci de ce mai e nevoie de un ministru al Sănătății? Să fie înghițit ministerul Sănătății de ministerul Apărării Naționale, și să avem un general ministru peste cele două domenii. Și cum și în alte ministere se pot ivi probleme în perioada stării de urgență, să se contopească toate ministerele într-unul singur, condus evident de Nicolae Ciucă.

2. Din spitalele conduse de militari, din cel din Suceava, îndeosebi, vin semnale despre comportamentul de Moș Teacă al militarilor puși să conducă. Nu mă miră. După înscăunarea la Ministerul Sănătății ca secretar de stat, generalul-maior în rezervă Ionel Paul Oprea, fostul şef al Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale în perioada 2016-2019, un colaborator scrie pe cristoiublog.ro că șefii Direcției medicale sînt practic securiștii medicilor militari, le-a ținut ditamai profesorilor universitari o lecție despre cum e el Napoleon al Crizei de Sănătate. După care a descins la Suceava, să le arate el civililor ce înseamnă coborîrea din pod a milităriei. Că militarii sînt așa cum sînt e treaba lor. De aia societățile democratice îi țin în cazărmi, Dar e treaba presei, a societății civile, a opoziției de a le atrage atenția că în civilie nu-i ca la cazarmă, că nici medicii, nici asistentele nu sînt ordonanțele lor, ca să le pună să frece podele și să facă ordine în dulapuri, dînd curs unei porniri tipice de Moș Teacă. 

3. Apelul la Armată pentru se implica în problemele lumii civile poate duce la cel mai grav lucru într-o țară ca România:

La discreditarea Armatei! 

Nelu Tătaru, un răsfățat al presei și poate pentru că e mai puțin lătrător electoral decît colegii săi de partid, s-a născut în 1972. În decembrie 1989, avea doar 17 ani. Un puștan în materie de dibuire a lumii din jur. Dacă ar fi fost matur în decembrie 1989, și-ar fi mușcat limba înainte de proclama Armata drept salvatoarea Sistemului de Sănătate din România. Asta deoarece, în decembrie 1989, un alt politician, poate mult mai talentat decît el, pe numele său Nicolae Ceaușescu, apela la Armată pentru a soluționa o Criză politică. Rezultatele s-au văzut. Și nu atît în faptul că regimul Ceaușescu s-a prăbușit cu huiet, nici în faptul că însuși Nicolae Ceaușescu a fost victima acestei nerozii, nici în faptul că generalii care au comandat la Timișoara, precum Stănculescu, au făcut închisoare, ci în faptul că Armata s-a discreditat pentru mult timp în postdecembrism prin implicarea într-o afacere strict civilă. Desigur, militarizarea spitalelor se deosebește fundamental de militarizarea intervenției pentru restabilirea ordinii la Timișoara. Prin anumite note însă , această militarizare poate duce la discreditarea Armatei. De altfel, acest proces a început prin scoaterea Armatei cu tehnica de luptă pe străzi. Deocamdată., în afară de imaginea penibilă a popîndăilor în uniformă ieșind din gaura turelei, ca la parada de 23 august, imaginea Armatei n-a fost pusă la încercare. Acum militari patrulează alături de Poliție, pe post de Miliție, pe străzi. Nu s-au înregistrat incidente în care militarul să fie dezarmat de huligani. Dar nici mult nu mai e. 

În spitalele militarizate, potrivit mărturiilor care răzbat cu greu în presa noastră miluită, s-au ivit și sînt pe cale de a se dezvolta conflicte între conducătorii militari și subordonații civili. Din cîte s-a aflat pînă acum originea conflictelor stă în aroganța de Moș Teacă a militarilor. Îmbătați și de elogiile neroade făcute de miniștri precum Nelu Tătaru, veniți în aceste spitale convinși că sînt salvatorii națiunii, că au fost chemați la disperare, că fără ei totul se duce dracului, militarii umilesc în dreapta și-n stînga. 

Nimic nu e mai ușor decît de ridiculizat un militar, mai ales cînd e din neamul lui Moș Teacă. 

Există riscul prin urmare ca din experiența stării de urgență Armata să iasă cu imaginea boțită rău.