Bag seamă că Gabriel Liiceanu e gata să moară (în picioare!) de dragul lui Klaus Iohannis. Pînă mai ieri își arăta disponibilitatea de a muri, din orice poziție, de dragul lui Traian Băsescu.

 Mîine – sînt sigur – dacă Cristian Bușoi ar ajunge președinte, Gabriel Liiceanu și-ar pune întreaga-i moarte la picioarele lui Cristian Bușoi.

Despre mania intelectualului român de a se oferi Conducătorilor din toate timpurile, ar trebui scris, poate, mai pe larg. De ce erau fascinați mulți intelectuali români de Corneliu Zelea Codreanu? Din același motiv pentru care alți intelectuali, mai apropiați de noi în timp, erau fascinați de Nicolae Ceaușescu. Vorba lui Tudor Arghezi în cinstea lui Carol al II-lea:

„Măria Ta, bolim de marea lingoare. Vrem un stăpîn care să călărească timpul și să-l comande. Avem nevoie de un bici, pe zi, peste ochi și de o bătaie săptămînală la moalele spinării. Nu mai putem trăi fără harapnic. Fie-ți Măria Ta milă de nevoile noastre !” (Planeta de rege, în Bilete de papagal, 3 august 1930).

Intelectualul român tînjește după cineva care să-l călărească. Parlament, presă, societate civilă, n-are cine să-i ardă intelectualului un bici pe spinare. Conducătorul, da.

Cum nu sînt Gabriel Liiceanu, patron de editură și amic de șpriț cu Andrei Pleșu de la Adevărul lui Cristian Burci, nu mă preocupă în ce poziție să mor pentru Klaus Iohannis.

Pe mine, mult mai modest în idealuri, mă preocupă altceva: Dacă în postura de Istoric, pot considera document de luat în seamă postările lui Klaus Iohannis de pe facebook.

Facebookul e noul stat la o cafeluță al cuconițelor pentru cuconițele autohtone. Despre Aia, care nu-i de față și, prin urmare, e crăcănată, nu se mai bîrfește la o cafeluță.

Se bîrfește pe facebook.

Asta, desigur, cînd nu e vorba de facebook- ul Diviziei Internet al SRI, cea pentru care Klaus Iohannis cerea buget luat de la spitale și de la școli. Deși am serioase îndoieli că postarea unui șef de stat pe facebook, merită a fi considerată document istoric, mă voi referi, totuși, la rîndurile puse unul sub altul de Klaus Iohannis pe facebook, luni, 30 ianuarie 2017:

„Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democrație solidă este una în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situații care a scos zeci de mii de români în stradă.”

Deși n-o spune, Klaus Iohannis cere Guvernului să-și abandoneze demersurile privind grațierea și modificarea Codurilor invocînd „voința cetățenilor, care este suverană”.

Care voință- se înțelege- refuză cele două Ordonanțe.

M-am oprit asupra acestei postări de pe facebook a Raței mecanice, deoarece, prin ea, Klaus Iohannis se aventurează pe teritoriul unei materii la care – sînt sigur – n-a dat niciodată meditații pe șest: Filosofia Politicii.

Prin voința cetățenilor – se vede din text – Klaus Iohannis înțelege demonstrațiile de duminică seara, sugerată, în stilul Diviziei Presă a Binomului SRI-DNA, în frunte cu Realitatea Tv, al cărui patron a fost eliberat de DNA din pușcărie, pentru că postul avea nevoie de parale, prin sintagma, ”zeci de mii de români în stradă”.

Indiscutabil, Klaus Iohannis folosește pe post de bulan milițienesc o manifestare spontană organizată împotriva Guvernului.

Ne confirmă asta și amenințarea cu noi demonstrații împotriva Guvernului, organizate de Gașca lui, dacă nu sunt retrase Ordonanțele.

Dacă manifestația ar fi fost organizată împotriva lui, nici n-ar fi fost invocată sau, dacă viața l-ar fi constrîns s-o facă, zecile de mii ar fi devenit „cîteva mii”, dacă nu chiar cîteva sute.

Chestiunea ridicată de gîndurile așternute pe facebook de Klaus Iohannis merită un pic de atenție.

Un Guvern, într-o democrație, depinde fundamental de cei care au ales majoritatea parlamentară. Un partid cîștigă alegerile pe baza unui program. Pentru acest Partid voința cetățenilor s-a exprimat prin votul la alegerile parlamentare. Asemănător, voința cetățenilor s-a exprimat, în privința Președintelui, prin votul de la prezidențiale.

Între alegeri, Puterea – fie ea parlamentară sau prezidențială - primește mesaje de la cetățeni prin diferite alte mijloace: presă, ONG-uri, referendumuri, democrații, greve, inclusiv ale foamei.

Puterea poate sau nu să țină cont de aceste mesaje.

Pentru învîrteala sa cu casa, Klaus Iohannis a primit un mesaj de la cetățeni prin intermediul presei.

Klaus Iohannis abandonează casa cîștigată prin fraudă de nevastă-ta!

Deși, potrivit postării, voința cetățenilor e suverană, Klaus Iohannis a mers mai departe cu Procesul. Nici Guvernul, nici Parlamentul nu i-au cerut lui Klaus Iohannis să nu mai conteste o sentință definitivă invocînd voința cetățenilor.

Klaus Iohannis a continuat să nu țină cont de voința cetățenilor socotind – și pe drept cuvînt – că ea, voința, se va exprima la prezidențialele din 2019. La fel s-a întîmplat și cu ciubucul dat de comuniștii chinezi pentru apa de ploaie tipărită care e volumul Pas cu pas.

Așadar, Klaus Iohannis a comis un flagrant delict de semidoctism constituțional:

Demonstrațiile de stradă nu pot fi identificate ca expresia voinței cetățenilor, care voință se afirmă doar prin vot.

E mai mult decît interesant că în Istoria României au apelat la voința străzii forțele extremiste, incapabile să cîștige Puterea prin vot: Legionarii și Comuniștii.

Alegerile parlamentare au luat din mîinile lui Klaus Iohannis toată Puterea, lăsîndu-o doar o parte. Klaus Iohannis vrea s-o recîștige. Nu prin vot, ci prin Stradă.

Ca și Legionarii, ca și Comuniștii, Klaus Iohannis folosește Strada pentru a cuceri Puterea în statul român.

Demonstrația de duminică seara e considerată însă de Klaus Iohannis ca suficientă ca Guvernul să abandoneze Ordonanțele pe motiv că voința cetățenilor i-a cerut asta.

Cum adică?

În stradă au fost 100.000 de oameni. România are peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot, cei pe care îi putem considera ca exprimînd voința suverană a Poporului.

Exprimă cei 100.000 de demonstrați din întreaga țară voința tuturor celor 18 milioane de cetățeni ai României cu drept de vot?

Evident, nu.

N-ar exprima-o nici măcar un sondaj de proporții neobișnuite.

Un Referendum da, ar putea s-o exprime.

Cît de cît.

La București au fost 40.000 de oameni. După ce criterii consideră Klaus Iohan-nis că acești 40.000 de oameni au exprimat voința cetățenilor de a fi retrase Ordonanțele?

S-a făcut un Referendum în rîndurile celor care s-au înșirat pe Bulevard ca la o plimbărică de duminică seara?

Nu s-a făcut.

Voința celor 40.000 de inși din stradă, pentru a putea fi identificată ca vizînd retragerea Ordonanțelor, ar fi trebuit să se exprime prin ceva.

Un manifest semnat de cei mai mulți. O petiție citită mulțimii și adoptată prin strigăte.

Sau, cel puțin, cîteva discursuri coerente împotriva Ordonanțelor susținute de aplauze și strigăte.

Cine-a urmărit cît de cît demonstrația n-a văzut nimic din toate acestea.

Mai mult.

Filmulețele făcute de ziariști susținători ai demonstrațiilor n-au reușit să scoată de la participanți nici o vorbă menită a ne dovedi că ei știau de ce se plimbă pe Bulevard.

Culmea e că, deși alintați de Klaus Iohannis cu atributul de indignați, respectivii erau veseli.

Își aduseseră cîinii și copii, ca la o plimbare de duminică seara.

O plimbare cum rar poți întîlni în materie de condiții în Bucureștii sufocat de mașini.

Preocupat de a asigura condiții cît mai bune de plimbare duminicală, Guvernul a blocat circulația pe Marele Bulevarde din Centru.

Cei ieșiți la plimbare au avut, în fine, create condițiile de a păși, ca pietoni, pe carosabil, fără să fie amendați. Într-o proză celebră, Statistica, despre care am mai scris, apărută în Moftul Român din 11 aprilie 1893, I.L. Caragiale scria:

„La orice revoluție sau turburare, ia parte același public care ia parte la luminație, la paradă sau la foc, și adică: bărbați, femei, copii de ambele sexuri. Calculați pe vîrstă ne dă la 1000:

Majori ........................................ 515 Minori ....................................... 485 Calculați pe anii vîrstii: Purtați în brațe sau mai mici de 7 ani ................................ 135 De la 7 la 19 ani ........................... 200 De la 10 la 21 ani ........................... 150 De la 21 la 45 ani .......................... 350 De la 45 la 75 ani ........................... 150 De la 75 la 85 ani ............................ 14 De la 85 la 100 ani ........................... 1 Calculați pe motive care-i mînă în învălmășeală: Din curiozitate artistică ................. 50 Din curiozitate critică .................... 15 Din curiozitate pură ..................... 230 Din instincte ............................... 450 Din convingerea altora ................. 250 Din convingerea proprie .................. 5 După starea de conștiință: Pot răspunde pentru ce-au luat parte la mișcare ........................... 250 Nu pot răspunde ......................... 750 Dintre cei 250 dintîi: Pot răspunde, În mod fantazist ......................... 120 În mod naiv ............................... 125,5 În mod plauzibil ......................... 0,5” Din cei 1000 – notează Caragiale – 750 nu pot răspunde pentru ce-au luat parte la mișcare.

Din cei 40.000 ieșiți la demonstrație duminică seara, cîți ar putea spune pentru ce au luat parte la protest?