Cristian Bușoi, despre Dacian Cioloș: Putem COLABORA și fără să fie MEMBRU PNL

Cristian Bușoi, despre Dacian Cioloș: Putem COLABORA și fără să fie MEMBRU PNL

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat că este foarte posibil ca liberalii să realizeze un proiect politic comun cu premierul Dacian Cioloş, după alegerile parlamentare. Bușoi i-a transmis lui Cioloș că această colaborare poate fi realizată şi fără ca premierul să fie membru al partidului.

"Este foarte posibil să facem un proiect comun cu premierul Dacian Cioloş după aceste alegeri. (...) Putem construi un proiect politic cu domnia sa fără să fie neapărat membru al PNL. Ne putem coordona mesaje, mai ales că sunt foarte multe teme în care gândim şi acţionăm în aceeaşi direcţie. De asemenea, poate să fie opţiunea noastră principală de prim-ministru dacă românii ne vor acorda încredere şi dacă, după alegeri, se poate construi o majoritate în jurul PNL", a declarat Buşoi, citat de Agerpres.  

Întrebat dacă Dacian Cioloş ar trebui să se înscrie în PNL după alegeri, liberalul a precizat că este o chestiune prematură şi că rămâne la decizia acestuia. 

"Până în alegeri, din câte am văzut, este foarte puţin probabil, dar dacă se înscrie sau nu asta nu înseamnă că un proiect politic nu poate avea loc. Proiectul politic poate avea loc şi colaborarea dintre noi şi fără să fie membru formal al PNL", a mai spus Buşoi. El a mai spus că PNL nu a luat o decizie dacă va fi nominalizat un nou copreşedinte sau se va merge pe varianta unui preşedinte unic. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Urmează ca zilele acestea colegii noştri din vechiul PDL să aibă câteva consultări, chiar s-ar putea o reuniune informală la începutul weekendului, şi să vedem care din cele două soluţii sunt mai avantajoase pentru PNL: aceea de a avea în continuare doi copreşedinţi sau de a merge cu un singur preşedinte până la congres, până la alegerile parlamentare, pentru a trece aceste alegeri în cea mai bună formulă. Oricare dintre variante nu schimbă nici programul PNL, nici raportarea noastră faţă de electorat, nici listele electorale care sunt în mare parte decise de către filiale, ci este doar o chestiune de mesaj politic către electorat şi simbolică", a explicat Buşoi. 

Cât priveşte variantele vehiculate ca înlocuitor al lui Blaga - Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur şi Gheorghe Falcă -, liderul PNL Bucureşti a arătat că oricare dintre cei trei pot fi, cu foarte multe argumente, în poziţia de copreşedinte al formaţiunii. 

"Înainte de a discuta despre nume, înainte de a începe o competiţie în interiorul vechiului PDL, cred că mai important este să reflectăm care din cele două soluţii este mai avantajoasă pentru PNL. Reflecţia trebuie să fie, în primul rând, în rândul colegilor din vechiul PDL, dar trebuie să fie o decizie pe care trebuie să o luăm împreună, fiindcă suntem un partid unit şi avem de dus o bătălie foarte grea cu PSD în această toamnă. Fiecare soluţie are avantaje şi dezavantaje, îi lăsăm pe colegi să reflecteze şi orice decizie am lua mergem împreună. (...) Şi dacă vom merge cu doi copreşedinţi şi cu un preşedinte în acest fel dând un mesaj mult mai clar de unitate, mai ales că şi la nivelul filialelor avem un singur preşedinte, cel mai important lucru este să avem mesajele potrivite şi oamenii potriviţi pe liste, să îi convingem pe români că suntem soluţia pentru această toamnă", a completat liderul PNL Bucureşti.