Bulgaria: Liderul partidului naţionalist ATAKA, arestat pentru huliganism
- Simona Stupar
- 17 noiembrie 2015, 16:36
Liderul partidului naţionalist bulgar ATAKA, Volen Siderov, a fost arestat, azi, în legătură cu implicarea într-o dispută cu studenţii luna trecută, au anunţat procurorii, gestul politicianului fiind ultimul dintr-o serie de incidente care par să fi avut ca scop câştigarea de capital de imagine şi iritarea autorităţilor.
Liderul ATAKA, formaţiune anti-NATO şi anti-UE, este acuzat de huliganism şi ar putea fi condamnat până la trei ani de închisoare după ce săptămâna trecută Legislativul a votat în favoarea ridicării imunităţii sale şi a unui alt parlamentar al partidului, pentru ca ei să poată fi inculpaţi.
Conform unor imagini transmise pe larg de televiziuni, Siderov şi un grup de deputaţi şi susţinători ai ATAKA au intrat la 23 octombrie în Academia Naţională de Teatru şi Film şi au avut o dispută agresivă cu studenţii.
Poliţia a fost atunci nevoită să-i scoată din clădire, iar un bărbat pare să-l fi lovit pe Siderov în faţă, scrie Reuters, citată de Agerpres.
Marţi, zeci de susţinători furioşi ai ATAKA au fluturat drapelul naţional şi au strigat „Mafia” şi „Fasciştii”, în faţa clădirii Biroului Investigaţii Penale din Sofia unde Siderov şi colegul său de partid Desislav Ciukolov au fost arestaţi.
Unii protestatari au fluturat, de asemenea, drapelul Rusiei. Siderov şi partidul său vor ca Bulgaria să se alinieze din nou politicii Rusiei, aşa cum se întâmpla în timpul comunismului, şi au susţinut puternic Moscova în criza ucraineană, inclusiv în privinţa anexării Crimeii.
Conform legislaţiei din Bulgaria, Siderov poate fi reţinut pentru 72 de ore, după care instanţa trebuie să decidă dacă arestul va fi prelungit pe termen nedefinit.
ATAKA are în prezent 11 parlamentari din totalul de 240 de membri ai Legislativului, unde partidele de centru-dreapta, care susţin cu fermitate apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO, deţin majoritatea.
Siderov, un fost jurnalist în vârstă de 59 de ani, şi Ciukolov mai sunt acuzaţi de huliganism pentru implicarea lor, luna trecută, într-o încăierare în afara unui magazin din Sofia.
Avocatul lui Siderov a spus că clientul său va face apel la decizia „neconstituţională” a procurorilor şi că liderul ATAKA va intra în greva foamei în semn de protest.
Anul trecut, Siderov a fost inculpat pentru huliganism în legătură cu o presupusă implicare într-o încăierare pe aeroport. El este acuzat că a rănit un pasager şi un poliţist. Acest caz este în continuare judecat.