Bulgaria. Un număr record de 23 dintr-un total de 32 de țări din NATO au atins obiectivul Alianței de 2% cheltuieli pentru apărare, potrivit ultimelor statistici NATO publicate recent. Printre acestea se numără Bulgaria cu 2,18% din PIB în 2024. Germania, Olanda, Norvegia și Turcia se numără printre țările care au atins pentru prima dată la 2%.
"În toată Europa și Canada, aliații NATO măresc cheltuielile pentru apărare în acest an", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, stând, luni, alături de președintele american Joe Biden, la Casa Albă. "Aceasta este cea mai mare creștere din ultimele decenii".
Bulgaria, cheltuieli uriașe pentru apărare
Faptul că 23 de țări ating obiectivul care a fost stabilit în urmă cu 10 ani (dublu față de cel de acum patru ani) arată că aliații europeni își asumă cu adevărat partea lor de responsabilitate comună de a îi proteja pe toți în alianța NATO, a adăugat el.
NATO dorește să evidențieze această pondere a cheltuielilor pentru apărare ca dovadă împotriva criticilor americani, în special din partea Partidului Republican, care fac apel pentru o distribuție mai echitabilă a poverii între cele două părţi ale Atlanticului. Polonia se află în fruntea listei cu 4,12%, urmată de Estonia (3,43%), SUA (3,38%), Letonia (3,15%) și Grecia (3,08%). Canada, Belgia, Luxemburg, Slovenia și Spania sunt printre țările cu cele mai mici cheltuieli.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / segabg.com
Cererea lui Stoltenberg
Altfel, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în vizită la Washington, a cerut luni să fie obligată China să plătească prețul sprijinului acordat Rusiei pentru războiul său din Ucraina și a salutat cea mai mare creștere a cheltuielilor militare de către alianță "de zeci de ani".
Vorbind în Biroul Oval înainte de o întâlnire cu președintele american, Joe Biden, dl Stoltenberg a spus că "23 de (țări) aliate vor cheltui 2% sau mai mult din PIB-ul lor pentru apărare în acest an", pragul minim stabilit de alianţa militară occidentală, care are 32 de membri.
El a arătat că țările membre ale NATO "își sporesc cheltuielile militare cu 18% în acest an. Aceasta este cea mai mare creștere de decenii", în mare parte legată de invazia rusă în Ucrainei din februarie 2022.