Bulgaria e vitală pentru planurile lui Vladimir Putin. Chiar dacă țara vecină României este membru al NATO și al UE, rușii nu vor să renunțe la influența pe care au exercitat-o întotdeauna asupra guvernului de la Sofia. Mai ales că Bulgaria este un centru de importanță strategică uriașă în ceea ce privește tranzitul gazelor naturale spre vestul Europei.
Premierul Boyko Borisov încearcă să transforme Bulgaria într-un centru al tranzitului de gaze naturale spre Europa Centrală și de Est. Importanța Bulgariei este, de altfel, uriașă, având în vedere implicarea țării în proiecte precum .TurkStream și TransAdriatic Pipeline, dar și în planurile promovate în cooperare cu Serbia și Grecia.
China are de înfruntat o putere reînviată! Japonia se pregătește de războiul viitorului
Deși bulgarii au încercat după prăbușirea Uniunii Sovietice să păstreze relații bune cu Federația Rusă, schimbarea de atitudine promovată de Administrația Biden în relația cu Putin silește Sofia să-și afirme solidaritatea cu partenerii occidentali.
Bulgarii se distanțează de Rusia
După arestarea a șase ofițeri acuzați, în martie anul trecut, că le-au transmis secrete militare rușilor, guvernul de la Sofia vorbește acum despre presupusa implicare a Moscovei în patru explozii care au avut loc în Bulgaria între 2011 și 2020.
ca represalii, a fost expulzat un diplomat rus . Într-o întâlnire cu ambasadorul rus, ministrul de externe bulgar Ekaterina Zakharieva a invitat Rusia să coopereze pe deplin cu ancheta bulgară asupra atacurilor și tentativei de otrăvire a traficantului bulgar de arme Emilian Gebrev. Acțiunile guvernului de la Sofia sunt un semnal adresat Washingtonul că Bulgaria este solidară cu aliații săi, chiar dacă, de ani de zile, țara colaborează serios cu Rusia în secorul energetic. Răspunsul moderat al bulgarilor indică, însă, că Sofia inu are intenția de a trece pe deplin la Atlanticismul strict al Republicii Cehe sau al țărilor baltice în acest moment, Se creează, totuși, un precedent. Bulgaria, o țară în care spionii Moscovei au acționat nestingheriți de zeci de ani, întoarce foaia.
O coincidență explicabilă
„Desigur, nimeni nu poate crede că autoritățile din Republica Cehă și Bulgaria au obținut dovezi ale faptelor rusești ruse (o serie de atacuri asupra depozitelor de arme destinate Georgiei și Ucrainei) exact în aceleași zile, cu mult timp după fapte”, susține jurnalistul. și analistul geopolitic Fulvio Scaglione.
Bomba cu ceas care amenință să arunce Franța în aer. Islamismul radical nu e singurul pericol
„Mai mult, faptul că acest lucru se întâmplă în plină ofensivă diplomatică internațională, care a dus la expulzarea a o sută de diplomați ruși, că această mișcare este legată de schimbarea administrației SUA și de strategia lui Joe Biden, care a ales în mod rațional Rusia ca principal dușman (și de comoditate: nimeni nu crede cu adevărat că Moscova este un pericol pentru Washington ), cu scopul final de a readuce Europa pe o orbită atlantistă fermă. O condiție necesară pentru a înfrunta apoi adevăratul adversar, adică Republica Populară Chineză ”.
Balcanii, epicentrul războiului spionilor
Războiul spionilor își are epicentrul în Balcani, lângă Marea Neagră, care devine din ce în ce mai caldă din cauza tensiunilor din Donbass și a marilor proiecte de infrastructură energetică. Acest război al serviciilor de informații face parte dintr-un joc geopolitic global. Astfel, în regiunile a căror importanță strategică crește activitatea de spionaj și informații se intensifică. Represiunea spionilor Moscovei face din Bulgaria o răscruce a acestui joc subteran în care toată lumea spionează pe toată lumea. Sunt, însă, prea multe interese care împiedică Sofia să transforme Rusia, deocamdată, într-un dușman strategic global, așa cum vrea Washingtonul. Așa că războiul spionilor va continua, scrie ziarul italian Il Giornale.