În urmă cu doi ani, pe 12 februarie 2019, Klaus Iohannis se burzuluia pe Facebook astfel: „Cu o întârziere de peste două luni, PSD vine în fața românilor cu un buget superficial, nerealist, bazat pe alocări politice preferențiale. În vreme ce în România nu se construiesc autostrăzi, spitale și există încă școli fără toalete și apă curentă, sumele alocate în acest an partidelor politice parlamentare sunt revoltător de mari, cu PSD drept principal beneficiar. Dacă Liviu Dragnea se declară preocupat de sănătatea românilor, atunci să suplimenteze bugetul Sănătății din fondurile destinate partidelor.”

Lecturând acest text, observăm cu celeritate – termen uzitat, alături de „pereoadă”, chiar de președintele în exercițiu – „că toate-s vechi și nouă-s toate”. Dacă dl. Iohannis ar dori să iasă din somnul cel de moarte, care pare a-i caracteriza cel mai bine cele două mandate în fruntea țării, și să le arate urmăritorilor săi de pe Facebook că încă veghează asupra țării, ar putea să copieze și să reposteze textul de atunci, schimbând, în text, „PSD” cu „PNL”, și „Liviu Dragnea” cu ”Florin Cîțu”. 

În rest, motivele de indignare ale președintelui cu privire la buget ar rămâne exact aceleași. Alocările politice preferențiale, subvențiile pentru partide și marota autostrăzilor, spitalelor și școlilor văduvite de minimele dotări specifice civilizației. Iar în acest context, presa, alimentată de tribulațiile prezidențiale, ar putea să difuzeze următorul breaking news: Klaus Iohannis mitraliază bugetul propus de PNL. 

Cu o întârziere de peste două luni, la jumătatea lunii februarie, premierul Cîțu a publicat un buget antagonic cu temele și promisiunile electorale propuse de liberali în campania pentru alegerile parlamentare. Și nu numai. Subfinanțarea sistemului sanitar și a sistemului de educație, despre care toți specialiștii au atras de nenumărate ori semnale de alarmă, erau o problemă gravă și înainte de debutul pandemiei. Însă ignoranța și nepăsarea guvernanților care au gestionat țara de-a lungul anilor, precum și aplicarea proverbialului principiu românesc „las-o că merge și așa”, au adus ambele sisteme în pragul colapsului, când au fost confruntate cu o situație de criză de o amploare nemaîntâlnită în ultimele decenii. 

În cazul sistemului de sănătate, tragediile de la Piatra Neamț și de la Matei Balș au un bilanț înfiorător: 31 de pacienți au murit până acum din cauza celor două incendii. În rândul victimelor se află, însă, și pacienții care sunt în stare critică, precum și cei care, dacă se vor vindeca, vor rămâne cu sechele toată viața. Pe lângă aceste victime, câți pacienți care ar fi putut fi salvați și-au mai găsit oare sfârșitul din cauza lipsurilor din spitale, a managementului defectuos sau a slabei pregătiri a unei părți – deloc de neglijat – a personalului medical?

Dincolo de tragediile care au pus din nou pe tapet faptul că, în România, Sistemul ucide, un alt dezastru  patronat de guvernarea liberală , unul economic,  mai puțin dezbătut în spațiul public, este cazul Unifarm. După ce a defilat braț la braț cu Nelu Tătaru și Raed Arafat în plină stare de urgență, Adrian Ionel, fostul director al companiei de stat, a fost pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu.  A lăsat în urma sa o companie falimentară, zeci de contracte dubioase semnate în perioada stării de urgență și un depozit plin cu marfă neconformă, achiziționată la prețuri ridicole, care nu mai poate fi valorificată. Valoarea acestei catastrofe: 1 miliard de ron, cheltuiți din bani publici pe măști contrafăcute, unele cumpărate la prețuri absurde (34 ron/bucata), ventilatoare achiziționate la 40.000 de euro/bucata, în condițiile în care prețul de piață nu trecea de 18-19.000 nici în martie/aprilie, când goana după echipamente a făcut ca prețurile să explodeze, tone de dezinfectant și milioane de combinezoane pe care se așterne praful. 

Motivul pentru care toată această marfă zace nefolosită în depozite:  o parte urmează să expire în curând, o parte e de proastă calitate, deci nimeni nu o vrea, iar restul este (țineți-vă râsul) pur și simplu prea scumpă. Unifarm a cumpărat-o cu sume exorbitante, iar legea nu-i permite să vândă la prețuri mai mici. Sub aceste auspicii, niciun spital nu cumpără de la ei. 

În cazul sistemului educațional, interdicția de a ține orele în școli i-a văduvit de dreptul la educație pe mai mult de un sfert dintre elevi, conform unui studiu realizat de Salvați Copiii România, alături de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar. Achiziția de tablete, fără îndoială un gheșeft binevenit pentru firmele care se înfruptă din contracte cu statul, a dus la un paradox constatat chiar de Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu: numărul de elevi fără acces la școala online a crescut, deși s-au achiziționat și distribuit echipamentele. 

După ce, inițial, a transmis public faptul că o tăiere a bugetului pentru educație va fi urmată de demisia sa, Sorin Câmpeanu a părut, dacă nu mulțumit, cel puțin dornic de a intra în hora compromisului. Asta în condițiile în care bugetul alocat de coaliția PNL-USR-UDMR „României Educate” este cel mai mic din ultimii 30 de ani: 2.5% din PIB. 

În vreme ce Klaus Iohannis face ședințe de ochii presei și declarații despre cum, cândva, va ploua cu bani peste România, Legea Educației prevede încă din anul 2011 că „Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.” Asemenea predecesorilor săi, Florin Cîțu tratează Legea Educației drept maculatură. Iar președintele Iohannis, care în 2019 a câștigat un nou mandat cu sloganul „Pentru o Românie normală”, fluturând în campanie promisiunea lansării proiectului „România Educată”, care ar fi urmat să facă să curgă râuri de lapte și miere peste sistemul de învățământ, nu manifestă deloc vreo urmă indignare față de bugetul auster pe anul în curs, buget ce astăzi adâncește penuria din educație, domeniu vital pentru progresul societății. 

Liberalii nu au suflat nici un cuvânt în campania electorală despre scăderea procentului din PIB alocat educației și sănătății. La fel cum nu au vorbit despre eliminarea tichetelor de vacanță, care reprezentau o gură de oxigen pentru HORECA, aflată și ea în pragul colapsului, ori despre eliminarea transportului subvenționat pentru studenți. 

Nici celor aproape două milioane de pensionari care trăiesc cu pensii de sub 1000 ron/lună nu a catadicsit nimeni din rândul vocilor ce azi formează Coaliția de guvernare să îi anunțe, în campania electorală, că pot să-și ia adio de la măriri de pensii până în 2022. Vestea le-a fost dată abia acum de însuși Ludovic Orban. Nu știa oare dl. Orban în campanie că, dacă vor continua să rămână la guvernare, liberalii reprezentați de domnia sa nu au de gând să respecte măcar norma care prevede mărirea pensiilor prin indexarea cu rata inflației, dacă nu legea votată de parlament, care prevedea mărirea cu 40%? 

Însă stați puțin. Dincolo de aceste aspecte, revenind la tribulațiile președintelui Iohannis cu privire la bugetul din 2019, facem un arc peste timp. În 2019, Klaus Iohannis era nemulțumit de bugetul PSD, care stipula tăieri din banii destinați Serviciilor, pentru a suplimenta bugetul de sănătate. Președintele găsise și sursa oportună pentru finanțarea sănătății: „Tăiați din subvenția pentru partide!”, cerea pe un ton imperios. Ajunși înapoi în 2021, constatăm că sănătatea primește, în cel de-al doilea an de pandemie, mai puțin cu 11% față de bugetul din 2020, în condițiile în care bugetul din 2020 a fost cu 25% mai mic decât cel pentru 2019. 

Categoriile vulnerabile sunt, evident, lăsate cu ochii în soare de bugetul propus de Coaliția de dreapta. Totuși, nu toată lumea a fost văduvită de minimele resurse necesare subzistenței atunci când Premierul Cîțu a alcătuit bugetul. SPP primește în plus - țineți-vă bine -  50%, față de bugetul pe anul trecut. 397 de milioane de lei mai exact. Iar bugetul STS-ului crește și el cu 25%. Cu ochii minții, îmi imaginez chiar acum efuziunea lui Lucian Pahonțu în fața acestui cadou greu de justificat într-un an în care Președintele și Premierul transmit voalat că e cazul să „strângem cureaua”. 

La finele „pereoadei” de austeritate dintre 2009 și 2012, președintele de atunci, Traian Băsescu, confruntat cu sedițiunile populației, a spus că „poporul român şi-a făcut datoria în faţa crizei, suportând multe măsuri de austeritate, fiind acum rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării.” Oare succesorul lui, Klaus Iohannis, vrea cu orice preț să testeze răbdarea populației în același mod, prin a le cere românilor aflați oricum în penurie să „strângă cureaua”, pentru ca să aibă bani în plus aghiotanul său, Pahonțu?  Cum rămâne cu preocuparea pentru sănătatea românilor sau pentru școli și autostrăzi?

După ce, la doar o zi de la tragedia de la Matei Balș, președintele a considerat de bun augur să profite de zăpada proaspăt așternută și să meargă să-și etaleze calitățile de schior, multe voci din spațiul public au tras semnale de alarmă cu privire la dubla măsură aplicată de același personaj în contexte diferite. După tragedia de la Colectiv, Klaus Iohannis era ocupat să ceară demisii și măsuri urgente. După tragedia de la Matei Balș, petrecută în al doilea an de guvernare liberală neîntreruptă,  s-a tras în câteva poze la spital, a eructat din fața faimosului pupitru și apoi și-a văzut liniștit de escapada planificată pentru week-end.

În luna februarie a anului 2019, președintele Iohannis mitralia bugetul propus de PSD, pentru că fusese publicat cu întârziere și nu prevedea suficienți bani pentru investiții masive în spitale și școli, în vreme ce sumele alocate partidelor erau „revoltător de mari”.  În februarie 2021, Klaus Iohannis nu mai manifestă aceeași indignare față de alocările aberant de mari pentru SPP și STS. Dublăm bugetul SPP-ului și creștem cu un sfert bugetul STS-ului, dar tăiem din procentele alocate pentru sănătate în an de pandemie, precum și pentru educație, și îi ținem în continuare pe pensionari în pauperitate. Toate acestea în timp ce păstrăm intacte subvențiile alocate partidelor. După numeroase runde de schi, un astfel de buget pare o variantă dezirabilă pentru președinte. 

În acest dolce far niente de la Cotroceni – întrerupt doar de drumurile până la Sibiu în vederea reunirii cu consoarta, ori de periplurile pe pârtia de la Păltiniș sau vila de protocol de la Neptun, indiferent de cât de inoportun ar fi momentul, președintele, confruntat cu pozițiile avute în anii trecuți în raport cu alte coaliții de guvernare, și cele de astăzi, dă dovadă de dublă măsură. Iar dubla măsură nu denotă doar inconsecvență sau cinism, ci și o incapacitate de asumare pe termen lung a unor viziuni ample, aspect esențial atunci când, dincolo de schior, încă ești președinte în exercițiu.