Temă centrală de campanie a PSD este ”Jos Regimul Băsescu”, o temă generoasă care are încă priză la marele public tocmai pentru că se pliază perfect pe nevoia de ”sânge” a mulțimii, pe apetitul pentru violență și clovnerii cultivat de politicieni și televiziuni.
Premierul astfel intrat în campania sa pentru prezidențiale are nevoie de un bufon. Dependența lui ponta (cu p de la plagiat) de imagine nu e satisfăcută doar de excesul de auto-expunere, ci și prin plăcerea narcisistului de a avea propria curte populată cu bufoni.
Cum Jjji lipsește o perioadă, la îndemâna lui Dottore e și ex-liberalul Tăriceanu care, în loc să își rezolve problema lui cu Antonescu, a preferat să se vândă pesediștilor pentru iluzoria putere politică pe care și-ar construi-o pentru a-l înlătura pe acesta de la șefia partidului. Desigur, există o pleiadă de bufoni în politică, însă niciunul dintre cei deja cunoscuți nu este un bufon la patru ace ca și Tăriceanu pe care îl poți vedea chiar și cu un trabuc savurând cel mai fin cogniac fără a părea inadecvat. Nu același lucru l-am putea spune despre Zgonea. E o chestiune de imagine, un bufon cu aparență de seriozitate, atipic, un ex-liberal potrivit să lucreze pe secțiunea de campanie ”USL trăiește!”, perfect pentru a le întoarce cuțitul în rană liberalilor fără patrie, oferind publicului imaginea împăciuitorului, a celui care poate aduce pacea și reînvierea USL, calm și aproape invizibil. Iese doar atunci când este nevoie. Iar acum în campanie este nevoie de serviciile sale. Tema restaurației USL alături de ”Jos Regimul Băsescu” sunt singurele teme de campanie. Dincolo de acestea avem o țară care funcționează cu frâna trasă.
Tăriceanu, colecționarul de mașini, motociclete și femei, fiind un cumpărător compulsiv, a primit în avans o slujbă cu fotoliu verde, cocoțat în vârful Senatului, pe care trebuie să o plătească. Fiind un compulsiv nu o putea refuza și cine ar fi fost mai potrivit pentru a flutura steagul ”USL trăiește!” decât domnia sa, un (ex)liberal care vine din negura vremurilor post-Decembrie 1989 în care pesediștii-foști feseniști erau dușmanii de moarte ai liberalilor, le tăbăceau spinările și le trimiteau minerii pe cap. După ce și-a arvunat fotoliul verde de la Senat în schimbul demisiei din partid, scrisoarea deschisă trimisă liberalilor este în acest context patetică și penibilă. Apelul lacrimogen la istoria sa comună cu a partidului, unde s-a înscris în urmă cu 25 de ani, acuzațiile de autoritarism la adresa conducerii actuale, justificarea plecării sale din partid ca o palmă trasă peste obrazul partidului, toate acestea ambalează străveziu treaba pe care Tăriceanu o are: aceea de a bate fierul pe scheletul USL, de a ține caldă povestea care, în fapt, produce confuzie și agață electoratul disonant, acela care vede și aude doar ceea ce își dorește și anume că USL nu a murit, că USL va fi refăcută, că, finalmente, Marinarul va fi scos cu șuturi din Palatul Cotroceni. Această temă de campanie nu putea fi susținută decât de un (ex)liberal, pentru că dacă ar fi fost fluturată de un pesedist ar fi părut inadecvată și falsă.
Contagiunea mentală căreia opinia publică îi e încă prizonieră îl are în centrul ei pe obiectul/subiectul pus în piața publică pentru a fi linșat, scuipat - țapul ispășitor Traian Băsescu. Hipnoză, fascinație, defulare a tuturor nemulțumirilor și fricilor sociale, iar PSD știe că mulțimea astfel excitată, an de an, cere în continuare sânge. Dacă electoratul captiv ar reuși să se sustragă acestei oferte electorale a spectacolului urii și înjurăturii zilnice, opinia publică/electoratul/mulțimea ar vedea falsitatea acestei teme ”Jos Regimul Băsescu!” și ar citi exact: un președinte își termină mandatul în decembrie. Punct. Acest actual președinte are o cu totul altă miză acum: reîntoarcerea cu arme și bagaje pe scena politică. Problemele economice pe care le avem sunt generate de lipsa unei guvernări eficiente. Această guvernare este pe mâinile PSD care se ascunde cu nerușinare în spatele unei teme de campanie a anului 2012, deja epuizată.
Acest spectacol zilnic al urii și înjurăturii, care ascunde dezastrul guvernării PSD, are nevoie nu doar de actori principali, ci și de bufoni care să își facă exercițiile de ridicol cu maximă audiență. Desigur, pe măsură ce trece timpul, vor mai apare și alți bufoni. Reînvierea partidului și un congres prin care să fie înlăturat Antonescu sunt giumbușlucurile de bufon pe care Tăriceanu le-a promis PSD-ul. Mai mult, dacă nu va reuși spargerea PNL pe care a promis-o, bufonul liberal va trebui să părăsească fotoliul verde de unde oricum a făcut figură tristă, a unui bufon lipsit de talent la ale cărui giumbușlucuri nu mai râde nimeni. Tema bufonului are și ea o lungă istorie. Începe în forță cu multă veselie și se termină trist. Fie că ne gândim la Bufonul Rigoletto ori la Bufonul din Regele Lear care ne spune: ”Dacă ai fi bufonul meu, moșule, te-aș bate toată ziua numai fiindcă ai îmbătrânit înainte de vreme. Fiindcă nu trebuia să îmbătrânești până nu te coceai la minte”.
Recomandările noastre
